Tudor Muşatescu – 110 ani de la naştere (22.02.1903)
Titanic Vals – 80 de ani de la prima ediţie (1933)
În 2010, Editura Ars Docendi a marcat 40 de ani la „ieşirea din scenă“ a scriitorului, prin publicarea ediţiei anastatice a primei şi singurei sale cărţi de poezie, Vitrinele Toamnei (1926).
În acest an, cu prilejul împlinirii a 110 ani de la naşterea sa, Editura Ars Docendi pregăteşte, în premieră, ediţia anastatică a volumului Titanic Vals.
Cum a scris Titanic Vals
„În 1931, la Paris, mi-am pus în gând să scriu o piesă de teatru care să se numească Titanic Vals şi a cărei acţiune să se petreacă în provincie, şi mai exact în Câmpulungul meu natal, fiindcă oriunde aş fi auzit Titanic Vals şi în orice stare sufletească m-aş fi aflat – melodia aceasta pentru mine însemna Câmpulungul, provincia cu oamenii ei buni şi răi, modeşti sau ridicoli, cu întâmplările ei vesele şi triste, cu dramele şi comediile ei, publice sau familiale, şi mai ales cu moravurile ei cuminţi, dar, din păcate, din ce în ce mai otrăvite de politică – cu cortegiile ei de farsori şi demagogi – şi de parvenitism, cu cohortele lui de imbecili, de venali şi de agramaţi.
Tocmai în 1932, după doi ani de gândire, am scris piesa – în câteva nopţi – şi am prezentat-o Teatrului Naţional, care a primit-o cu elogii şi a pus-o imediat în repetiţie.“ (Tudor Muşatescu)
„TITANIC VALS s-a reprezentat pentru prima oară pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti în seara de 21 noembrie 1932“ – informaţie preluată din prima ediţie a volumului Titanic Vals, Editura Adevărul, Bucureşti, 1933.
Ce-i urăm acum, ca în fiecare an
Deşi, spre bătrâneţe, îşi ura singur „Mulţi ani înapoi, să-mi dea Dumnezeu!“ – noi îi spunem Mulţi ani… înainte!