Universitatea din Bucuresti
Header

Cartea de la ora 5 – Valentin Uritescu, Bântuit de viețile altora. Memorii

februarie 15th, 2017 | Posted by Ars Docendi in Dosar de presă | Evenimente 2016 - (Comentariile sunt închise pentru Cartea de la ora 5 – Valentin Uritescu, Bântuit de viețile altora. Memorii)

 

Neașteptat de amară carte, dată fiind asocierea autorului preponderent cu succesul, umorul, șarjarea, ludicul picant și bufoneria ambiguă. După cele două volume de amintiri apărute la Humanitas –  Așa sunt eu, prost și Să ai grijă de cel bun din tine,  în 2011, respectiv 2013 – actorul autor își dezvăluie necruțător neliniștile, nesiguranța, frustrările, depresia, infidelitățile, scepticismul nevrotic, spectrul maladiv, instabilitatea, retractilitatea, triumfurile, dar și deziluziile profesionale, plus un nesațiu financiar frizând nevroza, totul forfotind amarnic sub zecile de măști ale unei cariere pe cât de invidiabilă, văzută dinspre confrați, pe atât de surprinzător de friabilă, odată citită prin grila confesiunii.

Sursa: Cartea de la ora 5