În volumul de faţă continui periplul prin istoria gândirii morale româneşti. Am intensificat cercetarea, extinzând-o şi asupra altor momente – cu autori şi operele lor, care să fie aduse în faţa celor de azi – dar, mai ales, în faţa acelora care încă mai cârtesc şi tăgăduiesc existenţa unei asemenea gândiri (reflecţii) ce, în timp, a dat contur unei etici româneşti, ca raţiune practică a unei filosofii – ca mărturie a preocupării cărturarilor români pentru înţelepciune, bună-cuviinţă şi frumoasă purtare morală – într-o scurtă sintagmă, pentru cristalizarea şi consolidarea ethosului românesc.

Ca şi în volumul I, şi în acest al II-lea, alături de nume cunoscute în filosofia morală românească (Samuil Micu, Ion Heliade-Rădulescu, August Treboniu Laurian, Simion Bărnuţiu, Constantin Rădulescu-Motru) sunt prezente şi altele (Iancu Nicola, Dinicu şi Iordache Golescu, Florian Aron, Grigore Tăuşan, Alexandru Tilman-Timon), care au întreţinut-o prin tălmăciri (în majoritatea cazurilor nefiind doar simple traduceri, ci şi adăugare de idei ale tălmăcitorului), manuale, îndrumare şi îndreptare de educaţie moral-civică. Mai ales acestea au constituit masa critică din care, la răstimpuri, au izbucnit momente cu relief montan himalaian în domeniul eticii româneşti (C. Rădulescu-Motru, de pildă). Poate tocmai acestea fac din demersul de faţă unul inedit şi interesant pentru cei care vor să afle cum „s-a adunat“ de-a lungul vremii o gândire românească despre purtarea bună şi frumoasă a omenilor de pe aceste meleaguri.

Constantin Stroe