Cartea aduce în atenţia cititorului rostiri etice, pronunţate nu de filosofi (eticieni), ci de alţi oameni de cultură – scriitori (poeţi, romancieri, dramaturgi), istorici, filologi, pedagogi -, care în scrierile lor au implicat şi intricat teme şi idei de profunzime ale eticii (viaţa, binele, datoria, fericirea, idealul etc.), năzuind ca prin acestea să atingă punctul cel mai înalt în opera lor. Sublimând problematica morală în substanţa şi conţinutul creaţiei prin folosirea mijloacelor specifice ştiinţei sau artei, ei au reuşit să o scoată din zona obscură a anonimatului şi să o ridice la suprafaţa luminoasă a exemplarităţii.
Constantin Stroe