Am dorit să scriu o carte cu caracter documentar, în niciun caz un roman, şi să readuc la lumină fragile amintiri mult timp neglijate într-un colţ de memorie. Amintiri răzleţe, pe care am încercat să le pun într-o ordine cât de cât cronologică, dar au fost și cazuri când le-am notat exact atunci când au ieşit la suprafaţă, legate de un moment sau de altul.[...]
Îmi dau perfect de bine seama că nu poţi da dovadă de obiectivitate atunci când scrii despre părinţii tăi, intervine întotdeauna componenta afectivă şi totul poate părea supralicitat. Şi, în acest fel, sigur că schiţele mele de portret nu vor avea umbre, ci doar lumini. Dar nu am ce face, pentru că nu pot trece peste sentimentele mele, nu pot uita relaţia cu totul specială pe care am avut-o cu părinţii mei, şi în particular cu tatăl meu, care mi-a fost părinte, dar în acelaşi timp şi un prieten căruia mă confesam şi care mă sfătuia, arătându-mi întotdeauna ce e bine şi ce e rău.