Înainte de citirea acestei cărţi, aveam impresia că ştiu şi eu câte ceva din istoria Bucureştilor. Bine că nu a fost o convingere! Fiecare capitol este o explozie de erudiţie, un spectacol minunat pentru iniţiaţi, însă înfricoşător pentru amatorii de banalităţi. Metoda este aparent simplă: din rădăcina temei propuse, Dan Roşca extrage o pădure de explicaţii, în realitate argumente solide susţinute bibliografic şi cartografic. Apoi, totul se limpezeşte, tema dezvăluind un tablou nebănuit, dar viu, deşi, în multe cazuri, reprezintă un trecut cel puţin centenar. Pare de necrezut până unde a reuşit să pătrundă, obligându-te să recunoşti, uneori cu invidie, că rezultatul este o muncă de detectiv fanatic care ţine cu orice preţ să dezlege tainele cazurilor nerezolvate. Ceva asemănător am întâlnit doar la I.C. Filitti şi G. D. Florescu…
Totodată, această carte este un imn dedicat divagaţiei savante, marea noastră dragoste, a celor ce iubim istoria Bucureştilor. Amprenta discuţiilor colocviale este vizibilă, cu salturi în timp şi spaţiu, cu întreruperi de ritm pentru a trage un fum de ţigară ori pentru a sorbi din cafea, cu incursiuni persuasive în viaţa celor din trecut, nu o dată apelând la surprize genealogice, ascunse inconştient în sertarele memoriei şi aşa mai departe. Aşadar, alături de lucirile erudiţiei, străluceşte şi stilul colocvial, rezulta-tul fiind o lucrare de excepţie, demnă de cei doi iluştri precursori.