Privit în întregul operei sale, Ion Barbu apare ca un poet de mărimea întâia, cu o contribuție capitală în procesul de evoluție a liricii noastre dintre cele două războaie mondiale, întru nimic mai prejos ca valoare de Tudor Arghezi sau Lucian Blaga. Opus tipului de poet hugolian, mai puțin prolific decât oricare dintre confrații contemporani cu el, nerisipit în suprafață, ci concentrat, strict cu fervoare, esențializat în mod radical, de o exigență dusă la extrem cu sine însuși în luciditatea cu care concepe actul de magie al poeziei, îl vedem ajungând să realizeze la noi ceea ce Mallarmé spune la un moment dat referitor la Edgar Poe, în sonetul gravat pentru mormântul acestuia:
Donner un sens plus pur aux mots de la tribu.
Dinu Pillat
Dosar de presă
