Volumul este rezultatul unui dialog academic realizat de prof. Emil Păun cu câțiva dintre foștii săi studenți și doctoranzi (Lavinia Bârlogeanu, Georgeta Ion, Romiță Iucu, Anca Nedelcu, Alis Oancea, Cătălina Ulrich Hygum, Simona Sava), în prezent profesori la universități prestigioase din România, Spania sau Anglia, care s-au afirmat în domeniul cercetării pedagogice și al științelor educației.
Este o dezbatere în care, într-o manieră liberă, stimulativă, critică și creativă, au fost supuse discuției câteva dintre problemele esențiale ale educației și pedagogiei din România, printre care: statutul pedagogiei și al științelor educației, cercetarea pedagogică, statutul profesional al cadrelor didactice sau pedagogia universitară.
|