Ani la rândul, Nini Crăciun a cules „perle” de la televizor şi le-a notat cu acribie, păstrându-le ca pe o comoară bună de scos la lumină când îi va veni timpul. Dar cu toată osârdia lui, nu cred că a reuşit să acopere măcar 10% din tembel(izor)ismele contemporane, ele fiind practic inepuizabile. Nu mă îndoiesc că destui dintre consumatorii de informaţie televizată sesizează zilnic gugumăniile debitate cu nonşalanţă pe la talk-show-uri ori rostite fără clipire de cititorii şi cititoarele de prompter ai ştirilor diverselor posturi TV. Dar cine are timp, răbdare şi mai ales disponibilitate să le şi noteze, să le arhiveze, apoi să le redea la un loc, în chip de oglindă a unei societăţi bolnave într-un volum, de ce nu, antologic? Poate mai bine ca nici unui alt caricaturist i se potriveşte lui Bogdan Petry mărturisirea lui Caragiale din „Grand Hotel Victoria Română”: „Văz enorm şi simţ monstruos”. Aşa i se întâmplă zilnic se pare acestui nonconformist observator al micimilor româneşti ridicate cu ifos la rang de prezenţă socială. Şi cu toate acestea, Bogdan Petry vede fără să se încrunte şi desenează fără să judece. Desenează ca să se amuze şi ca să ne amuze, ca să se şi să ne elibereze, poate, prin ironie, de energiile nefaste venite dinspre agora devenită bâlci, să ne ajute să suportăm mai uşor prostia, bădărănia, incultura şi autosuficienţa persoanelor publice.