Numele lui Pamfil Şeicaru încă mai reprezintă un mister pentru mulţi români, deşi ne aflăm la o distanţă de mai bine de trei decenii de la trecerea gazetarului la cele veşnice. Această stare de fapt pare să aibă mai multe cauze. În opinia noastră, cea mai importantă dintre ele este eticheta de duşman al poporului ce i-a fost atribuită lui Pamfil Şeicaru de către reprezentanţii regimului comunist din România. În perioada cuprinsă între iunie 1945, când Tribunalul Poporului îl condamnă la moarte pe fostul director al ziarului Curentul, şi decembrie 1989, cel care îndrăznea să rostească măcar numele ziaristului devenea în mod automat un paria. Evenimentele politice de la sfârşitul anilor ’80 au stat la baza apariţiei cadrului necesar pentru ca repararea nedreptăţilor ce i-au fost făcute gazetarului să poată fi realizată. Începând cu anul 1990, editurile au avut libertatea de a scoate pe piaţă lucrări a căror publicare fusese interzisă până atunci. Acestea îl pun pe Şeicaru într-o nouă postură, ceea ce impune realizarea unei analize corecte a operei celui care a fost fondatorul unora dintre cele mai influente gazete ce au funcţionat în spaţiul jurnalistic românesc.