Lucrarea de faţă îşi propune să studieze felul în care universităţile comunică prin momentele de sărbătoare (ritualurile universitare), care au loc în sânul lor, văzute ca instrumente în sprijinul consolidării relaţiei comunicaţionale la nivel intern, între membrii colectivităţii academice, dar şi cu exteriorul (cu piaţa muncii, cu ceilalţi actori educaţionali etc.). Incursiunea pe terenul mai multor discipline, unele cu o pondere mai mare, altele cu una mai redusă, dar nu şi mai puţin semnificativă, în studiul nostru (ştiinţele comunicării, antropologie, sociologia profesiilor şi a organizaţiilor), ale căror linii de demarcaţie sunt atât de fine, încât sunt greu, dacă nu imposibil de decelat aici, îi potenţează valoarea, prin această deschidere interdisciplinară, care oferă o perspectivă globală solidă cu privire la subiectul tratat.
Autoarea