Universitatea din Bucuresti
Header

Rostiri etice în cultura românească, autor Constantin Stroe

iulie 26th, 2018 | Posted by Ars Docendi in Prezentări ale volumelor

 

În Revista filosofică (LXIV, 6, Bucureşti, 2017, rubrica „Repere bibliografice”), domnul prof. univ. dr. Ioan N. Roșca a publicat o recenzie despre volumul I al lucrării Rostiri etice în cultura românească, autor prof. univ. dr. Constantin Stroe, Ars Docendi, 2017.

„Lucrarea Rostiri etice în cultura românească, publicată de prof. univ. dr. Constantin Stroe la Editura Ars Docendi, în 2017, conţine mai multe virtuţi (calităţi) care, de fapt, aparţin şi autorului, renumit cercetător al istoriei eticii româneşti. (…)
Lucrarea realizează o schiţă a istoriei reflecţiilor etice din cultura română, prilejuindu-ne, pentru fiecare etapă, contactul cu nume reprezentative ale timpului lor, care, prin efortul autorului, redevin actuale, fie şi numai prin faptul că se integrează într-o tradiţie, care constituie rădăcinile din care cultura română de azi îşi poate extrage seva, pentru a se afirma substanţial şi trainic. Din primele trei decenii ale secolului al XX-lea, când nu prea s-au scris lucrări româneşti de etică, dar s-au tradus din alte limbi şi s-au prefaţat, autorul descoperă «feţele» moraliştilor români din «prefeţele» lor la traduceri de lucrări, mai ales, filosofice sau şi la lucrări proprii cu caracter nefilosofic, literar. (…)
Cartea este remarcabilă şi prin stilul specific autorului, care presupune analiza pe text, confruntarea cu alte interpretări date autorilor analizaţi şi, nu în ultimul rând, o expunere într-un limbaj pe cât de precis, pe atât de ales şi de elevat.”

 

continuarea aici

Share this...

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 Both comments and pings are currently closed.