În funcţie de natura cercetărilor care i-au fost consacrate, a şcolilor de gândire care l-au analizat sau a disciplinelor care l-au adoptat, conceptul de rit a cumulat în jurul său variate abordări. Aproape toate teoriile despre ritual vin cu propriile tipologii şi sisteme de clasificare pentru a analiza pletora de activităţi ritualice și totuşi, cu cât un sistem încearcă să fie mai complet şi mai nereductiv, cu atât utilizarea acestuia devine mai restrânsă. Apariţia obiceiurilor ceremoniale – rezultanta unui îndelungat şi complex proces care îşi are sorgintea în primele etape ale dezvoltării societăţii – a derivat din nevoia spirituală a omului primitiv de a-şi reprezenta sacrul.
Aidoma societăţii în ansamblul ei, nici schema ritului nu rămâne încremenită, ci se modifică în funcţie de contexte spaţiale, temporale sau circumstanţiale. Am subliniat astfel că fiecare cultură a adăugat, pe de o parte, riturilor primordiale elemente noi, împrumutate fie de la societăţile cu care a interacţionat, fie datorită unor orientări ideologice, dar, pe de altă parte, a şi simplificat riturile, ca urmare a interacţiunii dintre individ şi societate sau a slăbirii credinţelor. Am pus în relaţie ritul cu conceptele de stil de viaţă şi grup de referinţă pentru a sublinia faptul că în funcţie de clasa socială din care fac parte, indivizii aleg o anumită „schemă“ de performare a riturilor de trecere. Pentru a oferi exemple concrete, am făcut apel la mass-media, sistemul care în contemporaneitate vehiculează o bună parte din semnificaţiile pe baza cărora indivizii îşi reprezintă realitatea şi lumea înconjurătoare.
Intenția acestei cărţi este de a demonstra că, așa cum afirmă Mihai Coman, „privit în interiorul exerciţiului său, jurnalismul se dezvăluie ca un teren al multiplelor interfeţe, al unor suprapuneri şi clivaje generatoare de ambiguităţi, al unor tehnici de lucru (…) încă în plină evoluţie“ . Acesta este şi motivul pentru care volumul dezbate relaţia dintre antropologie – comunicare – mass-media. Antropologia se preocupă de studiul fiinţelor şi ipostazele devenirii fizice şi culturale ale lui Homo sapiens sapiens, de inserția lui în colectivitate, de sensul pe care îl dă existenţei lui pornind de la o „triplă experienţă: experienţa pluralităţii, a alterităţii şi a identităţii“ (apud Vintilă Mihăilescu, 2009, p. 18). Dacă antropologia studiază omul în societate şi acest om comunică, atunci se poate afirma că una dintre experienţele antropologice fundamentale este comunicarea.
Prin intermediul metodei calitative, am analizat două ipostaze ale nunţii reflectate în presa actuală: nunta tradiţională, apanaj al societăţilor „arhaice“, expusă prin naraţiunile etnologilor sau persoanelor vârstnice la care jurnaliştii apelează, şi nunta senzaţională, organizată de VIP-urile momentului, aflată în atenţia presei care consacră articole consistente acestui tip de eveniment. Ca un „corolar“ al analizei, am expus momentele rituale ale acestor tipuri de „punere în scenă“, arătând ce elemente au dispărut sau au fost adăugate scenariului.
De mass-media, dar şi de mai noile forme de comunicare on-line m-am folosit pentru a analiza unele din elementele constitutive ale ritului de căsătorie modern. Ceea ce a justificat această abordare are la bază convingerea – formată şi în urma analizei de presă – că schema rituală nu este standardizată nici în timp, nici în interiorul aceleaşi societăţi, ci cunoaşte „scenarii“ variate de „punere în scenă“, cu posibile improvizaţii care ţin fie de împrumuturile preluate din alte culturi, de „moda socială“ sau de o înţelegere personală a modului în care trebuie „performat“ ritul. Facem precizarea că ne-am oprit îndeobşte asupra celor mai „vizibile“ elemente, precum: veşmintele mirilor (în special rochia miresei), scenariul, decorurile, tortul, obiceiul furatului miresei, darul, fotografiile etc.
