Albumul, un colaj de picturi, amintiri, fotografii culese de Luiza Barcan reuşeste să parcurgă nu numai traseul profesional al artistei Maria Constantin, dar şi unul uman, plin de sensibilitate. Tonul obiectiv, constituit de fapt din intertextele de jurnal sau articole, interviuri, se îmbină aproape pe nesimţite cu cel subiectiv. „Recitind atâtea versiuni mi s′a părut că fiecare adăuga ceva ce nu a existat sau ascundea ceva ce există încă. Atunci mi-am dat seama că singurul cod al meu era bucuria când lucram şi -evident- bucuria când isbuteam să-mi ating ţelul şi să-l comunic. Am înţeles şi de ce am ales acuarela: ea singura putea răspunde imediat – până nu pierdeam scânteia care pâlpâia – dar care nu se aprindea întotdeauna. Tot restul explicaţiilor era de prisos. Că îmi păstram durerile şi coşmarele pentru mine era de la sine înţeles”( Maria Constantin).