Opera filosofică a lui Franz Brentano (1838-1917) se înscrie în principal în sfera ontologiei şi a psihologiei filosofice. Analizele consa­crate de el problemelor acestor domenii au fost cercetate decenii la rând din perspectiva rolului lor în constituirea concepţiei elevilor săi şi a mişcării fenomenologice, pentru ca în ultimii 50 de ani să fie considerate în măsură crescândă ca prefigurând stilul analitic de filosofare.

Textele din acest volum cercetează îndeosebi acele probleme ale ontologiei şi psihologiei brentaniene care s-au dovedit importante pentru geneza fenomenologiei husserliene şi heideggeriene. Primele două studii abordează tema multiplei semnificaţii a fiinţei în disertaţia lui Brentano, îndeosebi interpretarea propusă de el semnificaţiei categoriale şi semnificaţiei de adevăr a fiinţei la Aristotel. După cum este cunoscut, această interpretare s-a bucurat de o atenţie deosebită din partea tânărului Heidegger şi a contribuit decisiv la cristalizarea interogaţiei lui asupra fiinţei.

Studiile următoare se ocupă de problema actelor intuitive în psihologia descriptivă brentaniană şi de modul în care funcţionează teza generală a intenţionalităţii în cazul actelor senzaţiei, ale percepţiei exterioare şi ale fanteziei. Toate aceste aspecte au jucat un rol deosebit în geneza fenomenologiei husserliene întrucât ele au constituit efectiv punctul de pornire al analizelor husserliene consacrate conştiinţei în cali­tate de trăire intenţională şi structurii fenomenologice a actelor intuitive, îndeosebi a actelor fanteziei.

Studiul dedicat funcţiilor numelui abordează contrapartea concep­tuală a actelor intuitive: actele psihice implicate în constituirea expresiilor lingvistice şi a corelatului lor conceptual – semnificaţia. Modul în care Brentano a tratat această temă a fost deosebit de important pentru elevii lui, pentru Anton Marty şi pentru Husserl de pildă, care au dezvoltat concepţii proprii asupra structurii actelor expresive şi asupra gramaticii pure. Alături de analiza actelor intuitive, tratarea actelor expresive încheie abordarea problematicii psihologice a reprezentării în cadrul psiholo­giei descriptive brentaniene.