Acest album spune o „poveste” de acum o sută de ani. Ştergând uitarea de pe vechi fotografii de familie sau de pe cărţi poştale ilustrate rătăcite prin sertare, el vrea să reconstituie o lume dispărută, dar plină de farmec. O lume a oamenilor obişnuiţi, normală, uneori mondenă, alteori uşor desuetă, răzbate din clişeele unor fotografi numiţi Cecilia Cavallar, Emilie R. Speek, Ion Munteanu ori Ed. Constantinescu.
Multe imagini îşi au magia lor, precum cea în care Miss Muscel 1929 zâmbeşte galeş, dincolo de timp, puţin trist, asemenea Giocondei. Chipul ei se întrupează parcă dintr-o ceaţă şi rămâne astăzi învăluit într-un indescifrabil mister. Altele surprind emoţia şi stânjeneala celui adus într-un studio şi pus în faţa aparatului de fotografiat, precum ipostaza micului fiu al unui negustor care, îmbrăcat într-un paltonaş, îşi strânge tatăl de mână şi trăieşte experienţa majoră a vieţii lui de până atunci.
Priviţi o fotografie ca oricare alta: un copil este aşezat pe un căluţ de lemn. Priviţi acum mai cu atenţie: licărul abia întrezărit din ochii lui arată fericirea unei clipe care n-a putut fi trucată de fotograf. Aceeaşi fericire, dar uşor melancolică, se regăseşte în imaginea celor doi tineri, abia căsătoriţi, care în „Studio Dobrescu” îşi unesc tâmplele cu discreţie şi privesc departe, în viitor. Alte imagini, solemne, îi înfăţişează pe primarii din judeţul Muscel. Stau ascultători, ţepeni ca la paradă, respectând indicaţiile fotografului şi momentul culminant al zilei: clicul aparatului de fotografiat. Par a şti că în clipa când se va deschide obturatorul care acoperă lentila magică toţi vor fi intrat în istorie.
Primul pas în realizarea acestei lucrări a fost reunirea fotografiilor din câteva colecţii. S-au adunat mii de imagini din care, prin selecţie, a trebuit să organizăm ansamblul. Ne-au interesat oamenii şi chipurile lor, nimic altceva. La foarte multe imagini am renunţat cu mare părere de rău. Când totul părea gata, am mai eliminat câteva, dar imediat am adăugat altele. A trebuit să ne oprim fiindcă intrasem astfel într-un joc fără de sfârşit.
Există omisiuni? Cu siguranţă da. Am dat deoparte fotografia dumneavoastră preferată? Este posibil, dar puţin probabil. Ar putea exista un alt album cu o selecţie complet diferită? Cu certitudine, dar el nu s-a ivit încă.
Albumul trebuie privit ca expresie a unor opţiuni. El nu şi-a propus o reconstituire de tip monografic prin reproducerea unor fotografii din toate zonele Muscelului, ci surprinderea unor chipuri, atitudini ori ipostaze care, împreună, pot constitui un întreg – Muscelul de odinioară.
