De fiecare dată când utilizăm sondaje de opinie, focus group-uri sau diferite instrumente de măsurare a opiniei publice, asumăm tacit faptul că acestea sunt instrumente de lucru universal valabile, fără a mai conştientiza faptul că a existat o perioadă în care realitatea socială era modelată şi în lipsa aces­tor instrumente, iar deciziile politice erau luate cu ignorarea totală a datelor sociale. Astăzi aceste in­s­tru­mente s-au diversificat într-atât încât în prezent niciun actor politic nu ia vreo decizie fără a sonda şi interpreta realitatea socială.

Înainte de formalizarea acestor instrumente şi a utilizării lor pe scară largă, au existat fără îndoială atitudini politice. Nu avem însă o imagine a acestor atitudini câtă vreme acestea nu au fost măsurate. Putem doar postula că acestea au existat şi au influ­enţat luarea unor decizii politice, dar speculaţia în această direcţie nu poate merge mai departe.

Cartea doamnei Camelia Florela Voinea îşi asumă dificilul pariu de a trasa istoria şi evoluţia atitu­di­nilor politice în perioada de dinainte de legitimarea instrumentelor de măsurare a opiniei publice. În vederea atingerii acestui scop, autoarea ia în dis­cuţie întreaga istorie a ideilor, de la presocratici şi până la psihologia experimentală, pentru a vedea cum anume s-a schimbat optica în legătură cu con­cepte precum reprezentare sau percepţie. O gândire propriu-zisă despre atitudinile politice nu există până în secolul XX. Istoria acestor concepte înrudite ne ajută să înţelegem de ce studiul atitudinilor nu este doar o problemă de psihologie, ci una care ţine de mai multe discipline, fiind vorba, potrivit autoarei, de „un spaţiu al convergenţei dezvoltărilor con­cep­tuale din mai multe discipline”. Acesta este, în viziunea doamnei Camelia Florela Voinea, momentul de apa­riţie a statisticii care acompaniază începuturile sta­tului modern. Statistica este văzută ca fiind marca modernităţii, iar dezvoltarea acestei discipline se va face în paralel cu maturizarea statului. Chiar şi dacă acesta ar fi fost singurul aspect ce ar fi putut să fie remarcat din ampla analiză care circumscrie această carte şi tot ar fi fost pe deplin legitim să se afirme că avem de-a face cu o contribuţie remarcabilă.

Ceea ce aduce nou cu adevărat această carte este analiza dedicată transformării conceptului de măsu­rare. Acesta rămăsese, aşa cum arată şi autoarea prin examinarea mai multor contribuţii filosofice, în „sfera ştiinţelor naturale”. Abia după ce teoriile core­laţiei şi regresiei încep să capete consistenţă, prin contribuţia lui Francis Galton şi Karl Pearson, după ce Charles Spearman face analiza statistică a relaţii­lor dintre variaţiile a două variabile non-cantitative – corelaţia după rang şi analiza factorială – măsu­rarea intră cu adevărat în câmpul ştiinţelor sociale, cu un statut bine definit. Etapa ulterioară, cea în care Leon Thurstone va orienta gândirea statistică spre măsurarea atitudinilor pentru a teoretiza ana­liza multifactorială, face ca atitudinea să devină pe deplin un concept operaţional în ştiinţele sociale. Se deschide astfel o nouă perspectivă, cea în care putem vorbi despre revelarea atitudinilor politice cu aju­to­rul instrumentelor de măsurare pe care le avem la dispoziţie. Perfecţionarea acestor instrumente şi uti­li­zarea lor pe scară largă face ca astăzi atitudinile politice să fie intens studiate şi chiar să existe ten­dinţa de a explica comportamentul electoral nu doar prin prisma atitudinilor politice, dar şi a mai multor tipuri de atitudini care descriu rolul pe care fiecare persoană îl joacă în societate. Aşa cum ne anunţă autoarea, studiul atitudinilor politice va continua prin următoarele două volume. Cunoaştem doar din ce moment de dezvoltare al ştiinţelor sociale va porni cel de-al doilea volum, în rest nu ne rămâne decât să aşteptăm cu nerăbdare continuarea şi încheierea unei istorii de o natură cu totul specială.

Meritul acestei cărţi care trebuie îndeosebi sem­nalat este acela că se porneşte de la o sintagmă despre care nu putem decât presupune de ce alătură doi termeni ce nu par a se potrivi întru totul şi ajunge la concluzia că atitudinile au relevanţă pen­tru studiul comportamentului politic. Un alt element foarte important în această analiză este cel de mă­surare, iar autoarea oferă o abordare extrem de convingătoare care ne ajută să înţelegem cum s-a ajuns la acceptarea necesităţii de a măsura orice element care face parte din realitatea socială.

Nu ne rămâne decât să aşteptăm cu mare inte­res felul în care tema atitudinilor politice va fi epuizată în volumele ulterioare ale acestei cărţi.

Prof. univ. dr. Radu Carp
Facultatea de Ştiinţe Politice
Universitatea Bucureşti