Universitatea din Bucuresti
Header

Limba Română Contemporană, Valeriu Marinescu

iunie 11th, 2015 | Posted by Ars Docendi in Prezentări ale volumelor

VALERIU MARINESCU este conferenţiar universitar, doctor în filologie şi realizator, la postul de televiziune TVRM (devenit ulterior TVH), al emisiunii de cultură lingvistică Vorbiţi, scrieţi româneşte!

Pornind de la premisa că limbajul, modul în care ne exprimăm, atât oral, cât şi în scris, furnizează date preţioase despre noi, cartea de faţă încearcă să le atragă atenţia cititorilor asupra nevoii de a utiliza corect limba română în toate împrejurările, de a o cunoaşte sub aspect teoretic, dar mai ales din punct de vedere pragmatic, adică din punctul de vedere al concretizării ei în vorbire. Prin conţinutul propus, cartea urmăreşte, pe de o parte, să îi ajute pe cititori să stăpânească vocabularul limbii noastre şi, pe de altă parte, să îi introducă şi în celelalte compartimente de bază ale limbii: fonetica, ortografia, ortoepia, morfologia, sintaxa.

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 Both comments and pings are currently closed.