Editura Ars Docendi a lansat albumul Politikon, album ce reuneşte o parte din primele caricaturi realizate de Ary Murnu la începutul secolului al XX-lea.
Aristomene Murnu Gheorghiades (1881-1971), cunoscut mai ales sub numele de Ary Murnu, a fost un foarte apreciat pictor, grafician şi machetator de mărci poştale, bancnote şi monede româneşti, de origine aromână şi unul dintre cei mai importanţi caricaturişti din epocă.
„Imaginile reunite în acest album de caricaturi prezintă chiar figurile publice de primă pagină ale României antebelice, al căror chip apare sub variate ipostaze, mereu recognoscibile, ca mărci ale caracterelor, în toată presa vremii sub semnătura lui Ary Murnu. Pornind de la aceste desene, a fost editată, datorită succesului şi notorietăţii de care s-au bucurat, şi o serie de cărţi poştale ilustrate – acţiune de ironie electorală – în care personajele, prea bine cunoscute altfel, erau deplin identificate prin atribute guvernamentale şi nominalizate pentru posteritate. Albumul prezintă adesea doar chipurile şarjate ale personajelor, începând cu prinţul moştenitor, continuând cu Take Ionescu, P.P. Carp, Ionel Brătianu, Alexandru Bădărău, dar şi făptura lor fizică, minusculă ori debordantă, aflată sub şarja vehementă a caricaturistului. Umorul plastic al lui Murnu este inspirat de grafica publicitară germană a începutului de secol XX, pe care a cunoscut-o bine la Budapesta, ca şi în timpul studiilor sale müncheneze din anii 1899-1902, dar este susţinut de o temeinică ştiinţă a desenului, de buna cunoaştere a personajelor şi a tehnicilor de explorare şi redare a caracterelor”.
(fragment din prefaţa semnată de Doina Mândru)
Lansarea a avut loc duminică 3 noiembrie 2013, la Câmpulung Muscel, în cadrul unui eveniment cultural mai amplu, moderat de Doina Mândru şi Ioan Crăciun, eveniment care a cuprins şi lansarea voumului lui Marius Marian Şolea, Limita de existenţă, dar şi vernisajele a două expoziţii cu lucrări semnate de Ary Murnu: pictură, la Galeria Arta, şi caricatură, la Asociţia Culturală N. Hagi-Carpaţi şi Pind.