Orice studiu care face referire, chiar şi tangenţial, la cunoaşterea de sine menţionează celebra inscripţie de pe frontispiciul sanctuarului din Delfi, Gnōthi seautón. În lucrarea de faţă, interesul pentru cunoaşterea de sine se justifică prin încercarea de a contura parcursul lui Ivan Şmeliov, scriitor al primului val al emigraţiei ruse, către credinţa pravoslavică şi perceperea universului, în ultimă instanţă, exclusiv din această perspectivă. Acesta ne-a relevat o lume ortodoxă familiară, cu puternice influenţe starovere.

Identificăm, în traseul şmeliovian, un moment de cotitură al conştiinţei sale care coincide cu producerea evenimentelor traumatice ce au marcat istoria universală a începutului de secol al XX-lea. Conversiunea scriitorului nu se va produce brusc, în urma unei stări de beatitudine augustiniană sau a uneia de extaz, similare celei experimentate de Theresa d’Avila, ci va presupune un proces complex şi îndelungat de reconstrucţie a eului, de regăsire şi reevaluare a valorilor creştine moştenite, precum şi de acceptare şi aplicare a acestora. Un alt motiv pentru care ne-am îndreptat atenţia asupra universului şmeliovian îl reprezintă constatarea faptului că acest prozator, tradus în numeroase limbi, candidat la premiul Nobel pentru literatură la recomandarea lui Thomas Mann şi a lui Nicolaus van Wijk, apreciat de contemporanii săi, (re)descoperit în Rusia după căderea Cortinei de fier, este aproape necunoscut în România.

Iuliana Timofte