Cartea pe care mi-ai trimis-o a zăcut cîteva zile în vraful de publicaţii de care biroul meu nu apucă să se scuture niciodată. Dacă n-ai fi fost tu expeditoarea, probabil că ar mai fi zăbovit acolo, surclasată de urgenţe şi de scadenţe. Dar tu eşti o veche febleţe a mea, consolidată cu anii, deşi răspărul în care trăim m-a, ori poate, mai corect, ne-a împiedicat să ne regăsim laolaltă mai des, convivial, conversativ şi sufleteşte apropiat.

Am luat deci în mînă, cu o vie curiozitate, volumul pe care l-ai pus la cale, stimulat şi de titlul său şi de enigmaticele cifre de pe copertă : „50+1“. M-a ţintuit literalmente pe scaun, scoţîndu-mă din prezentul trivial. Am petrecut o după-amiază lungită profitabil spre noapte, cea de ieri, încît din amestecul de veghe lucidă, plăcere şi reverie am trecut direct în „visul de luceferi“. Bravo şi iar bravo, dragă Antoaneta, pentru iniţiativa luată şi tenacitatea de a o duce la capăt!

Încercăm cu toţii să interacţionăm cu studenţii, ne dorim să dialogăm cu ei pe de-adevăratelea şi nu convenţional, să-i punem să citească marii clasici şi să-şi exerseze condeiul scriind despre ei. Dar cîţi izbutim să trezim în ei scînteia creativă, îngropată sub straturi groase de zgură şi lehamite? Reuşita ta îmi pare cu atît mai preţioasă, cu cît mai rară. În primul rînd, ai găsit o temă de curs captivantă, capabilă să-i intereseze pe tinerii zilelor noastre. Apoi, le-ai oferit o bibliografie cuprinzînd nu doar lucrări obositoare, ori pedante, ori adesea (involuntar) amuzante de teorie (mai ales cînd e vorba de coduri ale bunelor maniere sau de vechi epistolare), ci şi de mare şi adevărată literatură. În special însă – şi asta mi se pare esenţial – ai ştiut să-i mobilizezi să lucreze cu însufleţirea pe care o poate oferi numai asumarea unui proiect ambiţios şi îndrăgit. Rezultatul e spectaculos. […]

Articol preluat din Observator Cultural, nr 505/decembrie 2009