Instituţia Irina Nicolau – articol de Victoria Luta
Haide, bre! Incursiune subiectivă în lumea aromânilor, Ars Docendi, 2000
Surîsul lui Harry, Ars Docendi, 1999
[…] E o fericire ca, departe de ai tai, sa ai harul de a invia gusturile si miresmele unei civilizatii doar din cuvinte. Sa extragi, din simplul joc al eufoniilor, concentratia de parfumuri care compun un orizont altminteri de nemaiatins si sa ai impresia unei apropieri lecuitoare de melancolie. Ca deseori (numai) memoria si imaginatia pot anula distantele ori suplini, partial si consolator, golurile, imblinzind inaccesibilul cel mai categoric, ne demonstreaza, cu exceptionala forta, toate cartile semnate, intr-un fel sau altul, (si) de Irina Nicolau. In lumea noastra bintuita de sminteli pe spectru larg, bolnava de vanitati si vacuitati inspaimintatoare, unde firescul si bunul-simt ajung cerinte aproape exorbitante, Irina Nicolau munceste pentru fiecare carte cum multora, incomparabil mai vizibili, notorietati gaunoase, nu li se intimpla nici macar o data-n viata. Printre altele, compune cu o acribie monahala liste de a caror intelepciune evocatoare e ea insasi cea dintii fermecata si convinsa ca daca nici ele n-ar fi, atunci chiar ca nimic nu s-ar mai putea povesti. Cu o tenacitate cit a unei intregi institutii, in care ii implica fericit si pe altii, aduna, consemneaza, recupereaza, reconstituie, transcrie, publica si valorifica. Salvate prin carti frumos facute, lungi durate, epoci, experiente si destine ies la lumina care li se cuvine din plin. Altminteri, toti sortii le-ar fi condamnat la o stingere lenta si tacuta, indoit pagubitoare pentru o intreaga umanitate: si pentru protagonistii care, ramasi uitati, ar trai inca un nenoroc nemeritat, dar si pentru toti ceilalti, vaduviti altfel de sansa de a afla si admira, de privilegiul intremator de a fi, chiar si indirect, din ipostaza de cititori, martori ai celor dintii. […]
Dintre cele trei, singurul volum unde subiectivitatea Irinei Nicolau functioneaza explicit (asumata chiar din titlu) este Haide, bre!. Pentru ca numai asa, prin conlucrarea inventiei cu istoria, prin forta speculatiilor si a micilor fantasme, se pot complini putinatatea si discontinuitatea consemnarilor de care a avut parte risipita si risipitoarea civilizatie aromana. […]
