Editura Ars Docendi

Une partie de ping-pong avec Irina Nicolau: histoires d’objets et de musées

21 septembrie 2017, ora 18.00
Muzeul Țăranului Român – „Clubul Țăranului”

Muzeul Național al Țăranului Român și Editura Ars Docendi – Universitatea din București vă invită joi 21 septembrie 2017, ora 18, la Clubul Țăranului, unde va avea loc lansarea volumului Une partie de ping-pong avec Irina Nicolau: histoires d’objets et de musées (Editura Ars Docendi – Universitatea din București, 2017), autori: Irina Nicolau, Marianne Mesnil, Ioana Popescu, Ecaterina Șafarica, texte reunite de Marianne Mesnil și Adina Ionescu-Muscel.

Cu ocazia apariției, va avea loc o întâlnire cu antropologul Marianne Mesnil şi artistul Florian Fouché, autor al unui proiect fotografic și plastic privind Muzeul Ţăranului Român (MȚR).

Cu acest prilej vor fi proiectate, de asemenea:
– un documentar al expoziției „Roumanie en miroir. Mémoires de tiroirs” („România în oglindă. Amintiri de sertar”) (12 minute), Treignes (Belgia), 1997;
– fotografii și imagini ale expoziției lui Florian Fouché pe tema MȚR (http://www.cac-passerelle.com/exposition/le-musee-antidote).

Acest mic volum omagial dedicat Irinei Nicolau își propune să evoce personalitatea unui etnograf/ etnolog, muzeograf şi antropolog ieşit din comun. Cei care au cunoscut-o ştiu că viaţa creativă a Irinei era o permanentă partidă pe ping-pong în care ideile se întrepătrundeau, ajungând sau nu să se concretizeze… Irina avea acest talent şi această generozitate intelectuală de a scoate la iveală din fiecare tot ce avea mai bun de oferit. Tocmai despre această relaţie cu ceilalţi, precum şi cu obiectele și cu modul de a le pune în valoare într-un context muzeal este vorba în această colecţie de texte alcătuită din câteva schimburi de „mingi”. O manieră, poate, de a înțelege mai bine o parte a demersului care i-a permis Irinei Nicolau să pună bazele Muzeului Ţăranului Român, alături de Horia Bernea.

Textele care compun acest volum au apărut în diverse publicații (cele mai multe în Martor, anuarul de antropologie al Muzeului Țăranului Român) sau sunt inedite. Cu colaborarea Adinei Ionescu-Muscel, de asemenea antropolog de formaţie, Marianne Mesnil a conceput această carte în care Muzeul Ţăranului Român ocupă un loc central. Cu ocazia acestei întâlniri, autoarea îl invită pe Florian Fouché să își prezinte reflecțiile despre această invenție muzeală

Între 2012 şi 2014, Florian Fouché a fotografiat Muzeul Ţăranului Român şi a strâns documente despre muzeografia experimentală, pe care artiştii şi antropologii au creat-o acolo în anii 1990. Această anchetă s-a concretizat prin expoziția „Le musée antidote” („Muzeul-antidot”) în centrul de artă Passerelle din Brest (Franța) în 2014. Aici, artistul punea în relație propriile sculpturi, unele integrând (spațializând) materialul fotografic adunat la București, cu un „cabinet de studiu” consacrat exclusiv muzeului. Pe lângă intenția sa de a indica posibilitatea unui joc autobiografic plecând de la muzeu (de către un artist ne-român), expoziția își propunea să afirme actualitatea polemică a experimentului de la MȚR din anii 1990. Experiment care încă mai constituie un reper, întrucât articularea artelor populare, moderne și contemporane trebuie să lase loc inovațiilor instituționale (cu experiențe de plasare în spațiu, pedagogie a obiectului etc.), nu numai să consolideze starea de fapt a consumului cultural.

Muzeul Țăranului Român și Editura Ars Docendi

Marianne Mesnil este profesor onorific la Universitatea Liberă din Bruxelles, unde a predat antropologia Europei. S-a format ca etno-antropolog la aceeași universitate și s-a specializat în studiul privind România. A întâlnit-o pe Irina Nicolau în anii 1970 și a făcut numeroase deplasări pe teren de-a lungul întregii perioade a regimului Ceaușescu.

Ultima apariție editorială în colaborare cu Assia Popova: Les Eaux-delà du Danube (Apele de dincolo de Dunăre), Editura Petra (Paris), 2016.

Florian Fouché este sculptor, absolvent al Școlii de Arte (École des beaux-arts) din Paris în 2009. Practică o sculptură de asamblaj în care integrează formele fotografice. Păstrându-și interesul pentru muzeografia experimentală a MȚR, între anii 2013 și 2017 a realizat un ansamblu de „sculpturi și fotografii”, performance filmat, obiecte, portofolii, machete, concepute ca o experiență speculativă plecând de la observarea condițiilor de receptare a operelor lui Constantin Brâncuși în spațiul public, în particular la Paris.

Le 21 septembre 2017, à 18h
Le Musée du Paysan Roumain – « Clubul Țăranului »

Le Musée National du Paysan Roumain et Les éditions Ars Docendi (Université de Bucarest) vous invitent jeudi 21 septembre 2017, à 18h00, à Clubul Țăranului, au lancement du volume Une partie de ping-pong avec Irina Nicolau: histoires d’objets et de musées (Éditions Ars Docendi – Université de Bucarest, 2017), auteures: Irina Nicolau, Marianne Mesnil, Ioana Popescu, Ecaterina Șafarica, textes réunies par Marianne Mesnil et Adina Ionescu-Muscel.

A l´occasion de la parution du livre aura lieu une rencontre avec l´anthropologue Marianne Mesnil et l´artiste Florian Fouché, auteur d’un travail photographique et plastique sur le M.T.R.

A cette occasion seront également projetés:
– un document filmé de l’exposition « Roumanie en Miroir. Mémoires de tiroirs » (12 minutes), Treignes (Belgique), 1997.
– des photographies et des vues d’exposition de Florian Fouché à propos du M.Ț.R.

Le petit livre d’hommage à Irina Nicolau n’a d’autre ambition que d’évoquer ce que fut la personnalité d’une ethnographe/ethnologue, muséographe et anthropologue hors du commun. Ceux qui l’ont connue savent combien la vie créative d’Irina était une permanente partie de ping-pong où les idées fusaient, donnant suite ou non à quelque réalisation concrète… Irina avait ce talent et cette générosité intellectuelle de faire surgir de chacun ce qu’il avait de meilleur à donner. C’est de ce rapport aux autres tout comme aux objets et à leur valorisation muséale qu’il sera question dans ce recueil de textes faits de quelques « balles » échangées. Une manière, peut-être, de mieux saisir une part de la démarche qui a permis la mise sur pied du Musée du Paysan Roumain, aux côtés de Horia Bernea.

Les textes qui composent ce livre ont paru dans divers ouvrages (la plupart dans la revue Martor) ou sont inédits. Avec la collaboration de Adina Ionescu-Muscel, également anthropologue de formation, Marianne Mesnil a conçu cette publication où le Musée du Paysan Roumain occupe une place centrale. A l´occasion de cette rencontre, elle invite Florian Fouché à présenter sa réflexion sur cette invention muséale.

Entre 2012 et 2014, Florian Fouché a photographié le Musée du Paysan Roumain et réuni des documents sur la muséographie expérimentale qu’artistes et anthropologues y ont inventée de concert dans les années 1990. Cette enquête a pris forme avec l’exposition « Le musée antidote » au centre d’art Passerelle à Brest (France) en 2014. L’artiste y mettait en relation ses propres sculptures, dont certaines intégrant (spatialisant) le matériau photographique ramené de Bucarest, avec un « cabinet d’étude » exclusivement consacré au musée. Outre sa volonté d’ indiquer la possibilité d’un jeu autobiographique à partir du musée (par un artiste non roumain), l’exposition désirait affirmer l´actualité polémique de l´expérimentation du MPR dans les années 1990 : celle-ci est un repère à l’heure où l’articulation entre arts populaire, moderne et contemporain doit donner lieu à des inventions institutionnelles (avec expériences de mise en espace, pédagogie de l’objet, etc.), et non plus consolider les statu quo de la consommation culturelle.

Le Musée du Paysan Roumain et Ars Docendi

Marianne Mesnil est professeur honoraire de l’Université Libre de Bruxelles où elle a enseigné l’anthropologie de l’Europe. Elle a reçu une formation d’ethno-anthropologue à l’ULB et s’est spécialisée dans l’étude de la Roumanie. Elle a rencontré Irina Nicolau dès les années 1970 et fait de nombreux séjours sur le terrain durant toute la période marquée par le régime de Ceaușescu,

Dernière publication en collaboration (partim) avec Assia Popova: Les Eaux-delà du Danube, aux Editions Petra (Paris), 2016.

Florian Fouché est sculpteur, diplômé de l’École des beaux-arts de Paris en 2009. Il pratique une sculpture d’assemblage qui intègre les formes photographiques. Dans la continuité de son intérêt pour la muséographie expérimentale du MPR, il a réalisé entre 2013 et 2017 un ensemble de « sculptures et photographies », performances filmées, objets, portfolios, maquettes, conçu comme une expérience spéculative à partir d’une observation des conditions de perception des œuvres de Constantin Brancusi dans l’espace public, en particulier à Paris.

Irina, Marianne, Mesnil, MTR, Nicolau

Simbolistica miturilor în proza lui Cinghiz Aitmatov, Marta-Teodora Boboc

mai 5th, 2017 | Posted by Ars Docendi in Dosar de presă | Evenimente 2017 | Noutăţi | Prezentări ale volumelor - (Comentariile sunt închise)

Lucrarea de faţă prezintă, într-o manieră riguros-ştiinţifică, însă nu lipsită de amprenta personală, particularităţile creaţiei literare a lui Cinghiz Aitmatov, oprindu-se în plan structural cu precădere asupra sferei româneşti, iar din punct de vedere tematic – asupra reflectării mitului în operele sale. Motivaţia opţiunii în favoarea unui atare subiect rezidă într-o dublă configuraţie – pe de o parte, în aspiraţia de a aborda o personalitate al cărei profil artistic nu a fost încă analizat exhaustiv în spaţiul românesc, iar pe de altă parte – în intenţia de a sublinia actualitatea şi validitatea perpetuă a principiilor existenţiale dezvăluite în ansamblul beletristic aitmatovian. […]

Fundamentată teoretic şi argumentată practic deopotrivă, lucrarea noastră se adresează tuturor celor pentru care studiul literaturii constituie o prioritate, fiind dedicată în special cititorilor dornici să intre în contact cu proza aitmatoviană. Totodată, sperăm ca această carte să se dovedească utilă şi specialiştilor în domeniu, prin potenţialul său de a deschide noi orizonturi în elaborarea unor cercetări ulterioare.

Autoarea

Aitmatov, Boboc, Cinghiz, miturilor, Simbolistica, Teodora

Psihosociologice: panseuri, panseluțe și scaieți, Septimiu Chelcea

mai 3rd, 2017 | Posted by Ars Docendi in Evenimente 2016 | Noutăţi | Prezentări ale volumelor - (Comentariile sunt închise)

Septimiu Chelcea (n.1940) este profesor onorific la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială (Universitatea din Bucureşti). În 2004 a primit Premiul ,,Opera Omnia” pentru întreaga activitate de cercetare ştiinţifică.

În prima parte a plachetei, ,,Imagini în sepia”, am adunat frânturile de gândire psihosociologică, îndemnurile spre omenie şi jocurile de cuvinte nevinovate pe care le-am răsleţit prin reviste şi prin cărţile pe care le-am publicat înainte de Decembrie ’89. Mi-am spus că tinerii intelectuali de azi, mai ales studenţii din facultăţile cu profil umanist, cei care mai cred că lumea se poate schimba în bine prin forţa ideilor, ar putea găsi în visările mele din trecut un punct de reazem pentru idealurile lor. […]

În partea a doua, ,,Instantanee în roşu şi în portocaliu”, am inserat gândurile mai grave, mai jucăuşe sau mai înţepătoare ce m-au încercat în ultimii ani. […]

Ultima parte, ,,Flash în bleu-ciel, ca cerul”, cuprinde ultimele mele gânduri despre lumea de azi, dar – cum se spune – nu cele din urmă. Sunt încă multe lucruri de îndreptat în România de azi. Conştientizarea problemelor din viaţa de zi cu zi reprezintă doar primul pas.

din „Cuvânt înainte” – Prof. univ. dr. Septimiu Chelcea

Chelcea, panselute, panseuri, Psihosociologice, Septimiu

Calitatea proiectelor/programelor de formare

aprilie 24th, 2017 | Posted by Ars Docendi in Evenimente 2017 | Noutăţi | Prezentări ale volumelor - (Comentariile sunt închise)

,,Cuvântul-cheie cu valoare ordonatoare a întregului nostru demers non-imaginar, de tip dialog, cu profesorul cel mai drag mie este cel de RECUNOŞTINŢĂ.
Recunoştinţa este o valoare UMANĂ, cu mare putere socială şi individuală. Adesea este uitată sau venită prea târziu din partea comunităţii, colegilor, studenţilor, doctoranzilor şi, uneori, chiar a prietenilor.
Pentru noi, recunoştinţa ia forma unei împărtăşiri cognitiv-emoţionale şi spirituale, meritate, probate şi afirmate în timp. (…)
Rugăm cititorii prezentului volum să vadă în acest mesaj un modest răspuns la meritatele virtuţi înălţătoare ale cunoaşterii, ştiinţei şi artei profesorale ce-l definesc pe prof. Dan Potolea. Pe toate acestea le găsim probate în timp cu fapte bune, venind din nesecatul izvor de înţelepciune, cumpătare, tărie de caracter şi forţă reflexivă, apărute inspirat în momente mai grele sau de cumpănă, în luarea unor decizii drepte şi non-partizane.” (Prof. univ. emerit dr. Ioan Neacşu)

Universul ucrainean în opera de tinerețe a lui N.V. Gogol, Roman Petrașuc

aprilie 12th, 2017 | Posted by Ars Docendi in Evenimente 2017 | Noutăţi | Prezentări ale volumelor - (Comentariile sunt închise)

Întreaga operă gogoliană este îmbibată de multiple nuanţe satirice şi de o mare diversitate de tonuri ale comicului – de la comicul explicit (grobian) până la comicul ambiguităţii, subtil şi rafinat. Gogol nu a pus în textele sale nici plâns şi nici râs, el doar cu o putere aproape supraumană a dezvăluit ,,automatismul existenţelor” aparţinând unor oameni lipsiţi de consistenţă spirituală, distrugând concomitent cu o diabolică luciditate însăşi esenţa umană a prototipului. Gogol atinge resorturile cele mai intime ale absurdului, în sensul definiţiei date de un maestru recunoscut al genului, Eugen Ionescu: ,,Este absurd ceea ce nu are sens”. Şi multe dintre acţiunile din proza gogoliană sunt lipsite de sens: în diferite momente ale desfăşurării naraţiunii sunt grefate uneori elemente ale concretului în plină zonă fantastică; se apelează frecvent la denunţarea unor forme inconsistente prin sugestia de inutilitate a unei aglomerări de bunuri inutile, care, în contradicţie cu logica necesităţii, nici măcar nu duce la bunăstare; se realizează ridiculizarea prin parodiere a unor ,,virtuţi” evidenţiate excesiv.
Opera lui Gogol poate fi interpretată ca o confesiune, o istorie a propriului suflet.

(Prof. univ. dr. Mihaela Moraru)

Spre Răsărit, cu Alexandru, Luiza Barcan

aprilie 10th, 2017 | Posted by Ars Docendi in Evenimente 2017 | Noutăţi | Prezentări ale volumelor - (Comentariile sunt închise)

Cartea aceasta este una despre nopți înmiresmate, despre cântul păsărilor, despre culoarea horbotelor de flori care cotropesc gardurile caselor, despre grădini și locuri tainice de huzur. Este o carte a darurilor pe care Dumnezeu ni le-a dat ca să petrecem întru bucuria creației Sale, peste care ne-a așezat stăpâni spre a o ocroti și a ne împărtăși de dulceața ei negrăită, întru lauda și slăvirea Lui.

Cristina ANDREI

Cu cât se scurge mai mult timp peste ziua plecării lui, cu atât înțeleg ce am avut de fapt. Un prieten, un iubit, un soț, dar, mai presus de toate, am avut un mentor. De aceea, cartea mea este o mărturie despre îndrăgostirea ucenicului de maestrul său. Și despre legătura sudată pe vecie între ei.
O cioplitură a soțului meu sculptor sunt și eu. Dumnezeu m-a plămădit ca pe orice făptură, susceptibilă îmbunătățirii, iar lui Alexandru i-a încredințat, ca pe una dintre misiuni, să scoată din materia brută a sufletului meu forma cea mai apropiată de voința Creatorului, așa cum orice sculptor scoate prin cioplire un chip nou dintr-un trunchi de lemn sau dintr-un bloc de piatră. N-a fost și nu este fără durere cioplitura aceasta. Încă se săvârșește.

Luiza BARCAN

Seimenii în Țările Române

aprilie 7th, 2017 | Posted by Ars Docendi in Evenimente 2017 | Noutăţi | Prezentări ale volumelor - (Comentariile sunt închise)

Volumul de faţă realizează un tablou veridic al genezei, evoluţiei şi rolului pe care seimenii l-au avut în cele două ţări extracarpatice vreme de două sute de ani.

De origine sud-dunăreană, constituind un corp distinct în oastea otomană, seimenii şi-au făcut apariţia la sud şi est de Carpaţi la începutul secolului al XVII-lea. Ei intrau în categoria mai largă a mercenarilor sau lefegiilor, apelul la aceste categorii rezultând din modificările profunde ale realităţilor economice şi militare ale timpului.

Modernizarea sistemului militar devenise o necesitate pentru Ţările Române. Apelul la mercenari a devenit o constantă pentru politica militară a domnilor români din a doua jumătate a secolului al XVI-lea şi prima jumătate a celui următor. Aşa s-a ajuns în timpul domniei lui Matei Basarab şi Vasile Lupu, la cristalizarea seimenilor, ca un corp de oaste distinct, ca o ,,ceată”. Efectivul lor ,,a fost diferit de la o perioadă la alta şi chiar de la o domnie la alta”; sursele istorice din secolele XVII-XVIII relevă o tendinţă a principilor români şi, ulterior, fanarioţi ,,de a spori numărul acestor lefegii străini de origine balcanică, în vreme de război şi, totodată, o tendinţă de diminuare a numărului seimenilor pe timp de pace”. Cât priveşte atribuţiile ce le-au revenit, ele au fost foarte diverse şi au depins de politica şi conduita domnilor. Ei făceau parte, de regulă, din garda domnească şi erau folosiţi în confruntări armate, la paza unor bunuri ale familiei princiare, paza închisorilor, la diverse ceremonii etc. (Prof. univ. dr. Petre Otu)