Partea cea mai consistentă a volumului este formată din scrisorile inedite ale lui Constantin Noica trimise lui Gheorghe Staicu în perioada 1952-1953, când filozoful se afla cu domiciliu obligatoriu la Câmpulung, însoţite şi de variantele facsimilate. În Anexe pot fi găsite fragmente din interviurile realizate de Ioan Crăciun cu Alexandru Paleologu (în 2005) şi cu Alexandra Noica-Wilson (în 2009), dar şi fotografii ilustrative pentru perioada petrecută de Noica în acest oraş şi nu numai. O parte dintre informaţiile şi fotografiile prezente în volum au fost oferite cu multă generozitate de însăşi fiica filozofului, doamna Alexandra Noica-Wilson, revenită în ţară special pentru a participa la evenimentele din preajma sărbătoririi centenarului naşterii lui Constantin Noica. Volumul este însoţit şi de un aparat critic compus din două subcapitole: un subcapitol de Note (conţinând date despre persoanele, locurile sau preocupările menţionate în scrisori) şi unul cu Informaţii despre autorii şi lucrările consultate de Constantin Noica în perioada respectivă.

Volumul Haide, bre!: incursiune subiectivă în lumea aromânilor. Talmeş balmeş de etnologie şi multe altele, de Irina Nicolau, este o colecţie de articole şi scurte eseuri, care acoperă un spectru larg de subiecte, în cea mai mare parte pe teme etnologice. Lucrarea regretatei autoare, etnolog de prestigiu, director pentru Programe Etnologice la Muzeul Tăranului Român, a fost aşteptată cu nerăbdare de personalitâti culturale româneşti. Această lucrare, unică în peisajul lucrărilor româneşti, este de fapt alcătuită din două volume – Talmeş balmeş de etnologie şi multe altele  şi Haide, bre!: incursiune subiectivă în lumea aromânilor.

Prima parte este o culegere de texte de o remarcabilă valoare literară, o parte din ele preluate din diverse articole apărute în publicaţii precum „Dilema“ , „Revista 22“ ş.a. Cele mai multe texte iau forma unor articole, altele sunt mai apropiate de ideea de dialog cu cititorii sau apar ca nişte „povestioare“ culese de autoare în timpul cercetării de teren. În ceea ce priveşte a doua parte a lucrării, „Haide, bre! : incursiune subiectivă în lumea aromânilor.“, textele fie reproduc scrisori „scrise cîndva”,fie sunt scurte şi călduroase confesiuni despre rude şi strămoşi.  „E o lungă şi răbdătoare incursiune în lumea aromânilor, scrisă cu aceeaşi vervă, cu mîndrie nedisimulată şi în acelaşi timp cu un fel de tristeţe care, cum ar spune poate Irina Nicolau în stilul deja adjudecat, te seacă la inimă. Nu ştiu cît de etnolog te poate face această carte, dar cu siguranţă te face mai om.” (Luminiţa Marcu)

Prezenta ediţie reproduce în ediţie anastatică volumul de debut – şi singurul volum de versuri – al lui Tudor Muşatescu, publicat în 1926. Cartea cuprinde poezii de dragoste, poezii ale copilăriei şi adolescenţei în Câmpulung Muscel, precum şi poeme inspirate din vacanţele petrecute la Văleni, lângă Piteşti, unde familia Muşatescu avea o vie. Titlurile capitolelor reflectă cu plasticitate conţinutul lor, de exemplu: Toamna din căsuţa de la vie, Toamna în provincie, Romanţele amurgului, Romanţe pentru luna mai, Romanţele nopţii ş.a.

După cum a remarcat criticul Florica Ichim, criticii epocii au constatat influenţe ale poeţilor George Topârceanu, Ion Minulescu şi Adrian Maniu, însă glasul personal al autorului răzbătea la suprafaţă, în pofida influenţelor inerente unui debutant. Nota personală este intrinsecă şi dezvoltă un umor sănătos şi delectabil, imbricat în tuşeurile lirice, uneori melancolice, un umor care mai târziu va culmina inclusiv în opera dramatică a autorului.

Aşadar, deşi prezentul volum de poeme a rămas şi ultimul în bibliografia muşatesciană, acesta nu trădează o voinţă mai degrabă de exerciţiu liric, de „atelier” de experiment poematic, ci transmite o vigoare artistică şi exprimă un proces de cristalizare al unui stil personal ce departajează lucrarea de atâtea alte „tentative” debutante, plasând-o pe o poziţie net superioară.

Aceste elemente constitutive ale artei lui Muşatescu au fost observate şi de Perpessicius, care în lucrarea sa Menţiuni critice, vol. IV (Editura Fundaţiilor, Bucureşti, 1938), spunea următoarele: „De la Vitrinele toamnei, volumul de poeme cu care domnul Tudor Muşatescu debuta, acum un lustru, şi până la schiţele vesele de astăzi, trecerea nu este decât în aparenţă forţată. Elegiac şi decorativ la debutul său liric, domnul Tudor Muşatescu ascundea încă de atunci un ochi de Argus al ironistului, după cum activitatea sa de umorist, de după aceea, susţinut în planul epic precum şi în cel dramatic – travestire comică şi de bal mascat a celui ce râde de teama de a nu plânge – lasă totuşi destul loc şi înduioşării.”

Volumul se adresează atât admiratorilor lui Muşatescu, exegeţilor acestuia, cititorilor de poezie agreabilă, tonifiantă şi intimistă în acelaşi timp, cât şi celor ce ştiu să aprecieze acest (prim) pas, mic pentru un om, dar mare (privind retrospectiv) pentru literatura română.

Baza teoretică, modul și mijloacele de abordare sau expertiză practică în domeniul ecologiei s-au dezvoltat, într-un interval de aproximativ 150 de ani, parcurgând o succesiune de faze și integrând treptat elementele teoretice și operaționale, care au fost testate și validate în cercetarea empirică și managementul convențional sau ecosistemic (integrat) și adaptiv.

S-au parcurs astfel fazele de: i) integrare și dezvoltare interdisciplinară în domeniul științelor biologice din care au rezultat bazele teoretice și aplicative ale autoecologiei și sinecologiei sau ale științei interdisciplinare definită ca ecologie biologică; ii) integrare și sinteză inter și multidisciplinară ale bazelor teoretice și aplicative din domeniile ecologiei biologice, științelor mediului și pământului, matematicii și ciberneticii și respectiv de dezvoltare și consolidare a bazei teoretice și aplicative a ecologiei ecosistemice; iii) continuare a procesului de sinteză și dezvoltare teoretică și practică a ecologiei biologice și ecosistemice, orientat de către teoria organizării ierarhice la diferite scări spațio-temporale ale componentelor mediului fizic, chimic și biologic, diferențiindu-se astfel faza ecologiei ecosistemice și organizării ierarhice în care oamenii sau sistemele socio-economice sunt, pe mai departe, interpretate ca entități exterioare mediului sau naturii și iv) faza finală de integrare multi și transdisciplinară a produselor teoretice și practice ale fazelor anterioare și emergența științei globale sau ecologia sistemică și sustenabilitatea complexelor
socio-ecologice.

Acest proces de lungă durată a fost stimulat și orientat de către curiozitatea oamenilor de știință și necesitatea obiectivă de a identifica, înțelege și gestiona complexitatea structurală și funcțională, sau organizarea și dinamica spațio-temporală a interdependențelor dintre componentele și procesele din natură, mediu și sistemele socio-economice. Școala de ecologie a Universității din București și-a dezvoltat și adaptat programele de formare a resursei umane și de cercetare pentru a fi parte activă în toate fazele acestui proces, contribuind la și/sau valorificând cunoștințele teoretice și practice în domeniu.

Două categorii de activități suport au fost și sunt esențiale pentru realizarea obiectivelor programelor universitare de formare și perfecționare a resursei umane în domeniile ecologiei biologice și ecosistemice și mai nou în domeniul ecologiei sistemice și sustenabilității: i) analiza, integrarea și sinteza cunoștințelor teoretice și empirice pe intervale de timp și spații largi în vederea dezvoltării capacității de a lucra cu informația și cunoștințele inter-, multi- și transdisciplinare și de a fundamenta strategii și planuri de management sau de a formula probleme științifice și dezvolta planuri și proiecte de cercetare; ii) evaluarea, selectarea, testarea și validarea pachetelor de metode, modele analitice și numerice, procedee și tehnici sau, atunci când se impune adaptarea sau completarea acestora, cu scopul de a dezvolta și aplica strategii (ex. conservare și restaurare a biodiversității sau capitalului natural, adaptare la modificările climei, dezvoltare sustenabilă a sistemelor socio-ecologice) și planuri de management integrat și adaptiv sau de a implementa proiectele de cercetare.

Volumul elaborat de către grupul de cadre didactice, cercetători și doctoranzi ai Departamentului de Ecologie Sistemică și Sustenabilitate (DESS), Facultatea de Biologie, Universitatea din București, în coordonarea doamnei Profesor Geta Rîșnoveanu, reprezintă unul dintre produsele rezultate din implementarea proiectului de dezvoltare a infrastructurii operaționale suport necesară pentru punerea în practică a programelor de formare și perfecționare a resursei umane sau/și de cercetare în ecologie sistemică.

Prof. Dr. Angheluţă VĂDINEANU

Opera filosofică a lui Franz Brentano (1838-1917) se înscrie în principal în sfera ontologiei şi a psihologiei filosofice. Analizele consa­crate de el problemelor acestor domenii au fost cercetate decenii la rând din perspectiva rolului lor în constituirea concepţiei elevilor săi şi a mişcării fenomenologice, pentru ca în ultimii 50 de ani să fie considerate în măsură crescândă ca prefigurând stilul analitic de filosofare.

Textele din acest volum cercetează îndeosebi acele probleme ale ontologiei şi psihologiei brentaniene care s-au dovedit importante pentru geneza fenomenologiei husserliene şi heideggeriene. Primele două studii abordează tema multiplei semnificaţii a fiinţei în disertaţia lui Brentano, îndeosebi interpretarea propusă de el semnificaţiei categoriale şi semnificaţiei de adevăr a fiinţei la Aristotel. După cum este cunoscut, această interpretare s-a bucurat de o atenţie deosebită din partea tânărului Heidegger şi a contribuit decisiv la cristalizarea interogaţiei lui asupra fiinţei.

Studiile următoare se ocupă de problema actelor intuitive în psihologia descriptivă brentaniană şi de modul în care funcţionează teza generală a intenţionalităţii în cazul actelor senzaţiei, ale percepţiei exterioare şi ale fanteziei. Toate aceste aspecte au jucat un rol deosebit în geneza fenomenologiei husserliene întrucât ele au constituit efectiv punctul de pornire al analizelor husserliene consacrate conştiinţei în cali­tate de trăire intenţională şi structurii fenomenologice a actelor intuitive, îndeosebi a actelor fanteziei.

Studiul dedicat funcţiilor numelui abordează contrapartea concep­tuală a actelor intuitive: actele psihice implicate în constituirea expresiilor lingvistice şi a corelatului lor conceptual – semnificaţia. Modul în care Brentano a tratat această temă a fost deosebit de important pentru elevii lui, pentru Anton Marty şi pentru Husserl de pildă, care au dezvoltat concepţii proprii asupra structurii actelor expresive şi asupra gramaticii pure. Alături de analiza actelor intuitive, tratarea actelor expresive încheie abordarea problematicii psihologice a reprezentării în cadrul psiholo­giei descriptive brentaniene.

TIMPURILE PARCĂ S-AR FI SCHIMBAT,
ROMÂNII NU PREA…

Cam aşa ni se arată mesajul cărţii semnate Ioan Crăciun & Bogdan Petry. Ba încă şi mai nuanţat: românii nici nu se vor schimba vreodată, orice le-ai face şi oricum ar evolua timpurile. Aceasta rămâne o realitate bună de exploatat şi pentru un observator atent şi subtil ca Nini Crăciun dar şi pentru un desenator umorist din România, materia prima fără de care arta lui n-ar putea exista. Chiar mi-am pus problema dacă într-o ţară normală, cu oameni echilibraţi, cu politicieni, jurnalişti şi vedete media posesori măcar ai unei spoieli de educaţie, politeţe şi distincţie, ar putea să aibă succes caricatura cu mesaj socio-politic. Sau dacă un străin dintr-o astfel de ţară s-ar putea amuza cu inepuizabilele mostre de umor involuntar din discursul public al României contemporane. În cazul când respectivul trăitor pe meleaguri nemioritice ar înţelege ceva ar fi, cel mult, siderat. Pentru ei perplexitatea, pentru noi râsu’-plânsu’… Oricât de universal ar fi limbajul desenului, când e şarjat, împins spre caricatură şi circumscris în coordonatele ferme ale unui spaţiu geografic, el devine intraductibil, ca şi savuroasele noastre bancuri.

Ani la rândul, Nini Crăciun a cules „perle” de la televizor şi le-a notat cu acribie, păstrându-le ca pe o comoară bună de scos la lumină când îi va veni timpul. Dar cu toată osârdia lui, nu cred că a reuşit să acopere măcar 10% din tembel(izor)ismele contemporane, ele fiind practic inepuizabile. Nu mă îndoiesc că destui dintre consumatorii de informaţie televizată sesizează zilnic gugumăniile debitate cu nonşalanţă pe la talk-show-uri ori rostite fără clipire de cititorii şi cititoarele de prompter ai ştirilor diverselor posturi TV. Dar cine are timp, răbdare şi mai ales disponibilitate să le şi noteze, să le arhiveze, apoi să le redea la un loc, în chip de oglindă a unei societăţi bolnave într-un volum, de ce nu, antologic? Poate mai bine ca nici unui alt caricaturist i se potriveşte lui Bogdan Petry mărturisirea lui Caragiale din „Grand Hotel Victoria Română”: „Văz enorm şi simţ monstruos”. Aşa i se întâmplă zilnic se pare acestui nonconformist observator al micimilor româneşti ridicate cu ifos la rang de prezenţă socială. Şi cu toate acestea, Bogdan Petry vede fără să se încrunte şi desenează fără să judece. Desenează ca să se amuze şi ca să ne amuze, ca să se şi să ne elibereze, poate, prin ironie, de energiile nefaste venite dinspre agora devenită bâlci, să ne ajute să suportăm mai uşor prostia, bădărănia, incultura şi autosuficienţa persoanelor publice.

Primul lucru izbitor, când priveşti desenele lui Bogdan Petry, e acea trăsătură particulară mult îngroşată a personajului caricaturizat care-l distinge inconfundabil. Şi nu e întotdeauna vorba atât despre o particularitate fizică, cât mai degrabă despre o trăsătură a caracterului. Tot ceea ce împinge în ridicol un personaj public, fără ca acesta să-şi dea seama măcar o clipă, este exploatat cu talent de caricaturistul care nu mai are aproape deloc nevoie să adauge umor de la el, fiindcă îl ia de-a gata, în stare pură. Un fel de planetă populată cu fiinţe proiectate ca oameni dar din care omenescul a dispărut, lăsând loc gregarităţii şi exageratei, nejustificatei consideraţii de sine, cam aşa arată lumea de caricaturi ale lui Petry, dar cam aşa a ajuns să arate, din păcate, Românica noastră pe cât de eternă, zic unii, ca existenţă între Carpaţi, Dunăre şi mare, pe atât de fascinantă şi inepuizabilă în tragi-comicul ei cotidian.

„Doctorii” Nini Crăciun şi Bogdan Petry şi-au propus să vindece boala prin râs. „Vorbe de buh cu figuri. Minime, debitări şi moace” este o imagine în cheie umoristică a societăţii româneşti postdecembriste. Nini Crăciun, spirit senin, pacifist şi plin de îngăduinţă, s-a amuzat fără răutate şi ne propune şi nouă să facem la fel. A observat şi a punctat o grăitoare conversie: în locul vorbelor de duh, se rostesc mai mult vorbe de buh, în loc de maxime ni se servesc la orice oră minime, în locul vorbirii articulate şi purtătoare de mesaj, românii au ales să debiteze, să trăncănească fără rost, aş completa, doar de dragul de a se auzi… Boala veche. Incurabilă oare!?

Luiza BARCAN

Lucrarea de faţă îşi propune să familiarizeze cititorul cu rolul canalelor ionice în fiziologia celulară a mamiferelor şi cu implicarea acestor structuri în anumite stări patologice. Familiile importante de canale ionice din membrana plasmatică a celulei de mamifer sunt descrise pe rând, cu accent pe proprietăţile biofizice, modularea şi fiziopatologia fiecărui membru al familiei respective. Nu sunt abordate aici canalele ionice de la organismele inferioare, nici cele din membranele intracelulare, precum receptorii pentru inozitol trifosfat sau cei pentru rianodină, şi nici canalle joncţiunilor gap, implicate în sinapsele electrice dintre două celule învecinate. Vom discuta însă pe rând despre canalele ionice operate electric sau dependente de voltaj, implicate în excitabilitatea  anumitor structuri (nervi, muşchi, glande), despre canalele operate chimic, cu rol în transmiterea sinaptică în sistemul nervos central, şi despre o familie aparte de canale ionice (familia TRP – transient receptor potential – potenţial de receptor tranzitoriu) cu rol major în recepţia senzorială, ai cărei membri sunt activaţi de o diversitate de stimuli mecanici, chimici şi termici.

Cei care vor beneficia de această lucrare sunt în special studenţii facultăţilor de biologie, medicină şi fizică, mai ales cei care au urmat deja un curs de bază de fiziologie animală, dar şi masteranzii, doctoranzii şi medicii care doresc să-şi însuşească o mai bună înţelegere a anumitor procese fiziologice dintr-o perspectivă celulară şi moleculară.

Volumul este disponibil la sediul editurii, la Librăria Universităţii din Bucureşti şi la Biblioteca Central Universitară.