Universitatea din Bucuresti
Header

Prezentări volume: Practicum de entomologie

ianuarie 14th, 2012 | Posted by Cristina Stefan in Prezentări ale volumelor - (Comentariile sunt închise pentru Prezentări volume: Practicum de entomologie)

Filumul Artropoda – ce include insecte, acarieni, păianjeni şi alte animale înrudite – este fără îndoială grupul de organisme cel mai bine reprezentat de pe întreaga planetă. Artropodele sunt întâlnite în fiecare habitat terestru şi joacă un rol major în evoluţia şi menţinerea biocenozelor.

Insectele au apărut de mai bine de 400 de milioane de ani şi se poate argumenta că ele sunt cele mai de succes forme de viaţă care au apărut vreodată pe această planetă. Insectele sunt abundente şi omniprezente de la poli la ecuator, de la suprafaţa mării la cele mai înalte culmi şi de la deşerturi la pădurile tropicale umede. Diverse şi abundente, insectele reprezintă apro­ximativ 55% din numărul de specii cunoscute de ştiinţă. Ele sunt cei mai importanţi polenizatori ai plantelor cu flori, sunt componente în lanţurile trofice ale unor nevertebrate precum şi ale unor vertebrate, sunt consumatori şi reciclează materia organică ce se des­compune. Din aceste considerente studiul insectelor şi al altor organisme înrudite prezintă o importanţă crescândă, pe măsură ce societatea este mai preocupată de a păstra şi îmbunătăţi calitatea mediului, de a reduce folosirea pesticidelor, de a creşte productivitatea agricolă, de a  controla costurile hranei şi de a spori schimburile la nivel global.

Insectele sunt atât de importante pentru funcţionarea continuă a ecosistemelor globale încât, atâta timp cât bunăstarea lor este asigurată, pământul va rămâne locuibil pentru om. Acest aspect nu este o supraestimare. Ca erbivore, prădători, paraziţi şi ca sursă de hrană pentru nenumărate specii, insectele sunt fundamentale în toate lanţurile trofice terestre şi acvatice. Pur şi simplu, fără insecte ecosistemele globale s-ar dezintegra.

Insectele polenizează mai mult de un sfert de milion de specii de plante cu flori; fără polenizatori am pierde o treime din toate alimentele pe care le consumăm. Insectele reciclează nutrienţii, îmbogăţesc solurile şi descompun resturile şi dejecţiile animale. Insectele ne oferă mătase, miere, ceară, medicamente şi coloranţi. De asemenea le folosim la combaterea dăună­torilor (în cea mai mare parte alte insecte) şi a buruienilor. Insectele au fost venerate ca fiind sacre, sunt celebrate în artă şi literatură şi sunt folosite ca hrană în alimentaţia umană.

Speciile dăunătoare sunt responsabile pentru enorme pierderi economice anuale. Deoarece atacă recoltele şi plantele ornamentale, sunt vectori pentru agenţi patogeni ce afectează plantele cultivate, animalele domestice, pe cele sălbatice şi omul. În întreaga lume o cincime din toate culturile sunt mâncate de insecte, iar aproximativ unul din şase oameni este afectat de o boală ce este provocată de patogenii transmişi de insecte. Lăsând la o parte înţepăturile şi alergiile, lista include: ciuma, tifosul exantematic, malaria, boala somnului, orbirea de râu, boala Chagas, febra galbenă, tifosul epidemic, febra de tranşee, filarioza, loaiaza, leishmanioza, dizenteria şi febra tifoidă. Insectele distrug de asemenea produsele alimentare stocate, structurile din lemn, materiale naturale şi ţesături. Totuşi, pagubele sunt mai mici decât foloasele aduse de speciile benefice.

Îmbunătăţirea cunoaşterii acestor organisme are un potenţial important pentru salvarea unor vieţi şi a unor mari sume de bani. Identificarea corectă a dăunătorilor detectaţi sau a vectorilor unor boli este de o mare importanţă deoarece numele ştiinţific al unui organism este cheia către toate informaţiile ce îi vizează morfologia, comportamentul şi ciclul de viaţă, precum şi potenţial său de a ameninţa bunăstarea oamenilor. De aceea, studiul insectelor este foarte util şi nu va fi nicio problemă în găsirea lor oriunde ne-am duce. Toate descoperirile şi observaţiile noastre se vor adăuga cunoştinţelor existente despre aceste animale. Pentru taxonomişti există o mulţime de specii noi de descoperit. Amintiţi-vă că există mai multe milioane de artropode necunoscute şi că este cunoscută biologia (ecologia) unui număr relativ redus dintre cele identificate şi denumite.

Comportamentul insectelor poate fi observat cel mai uşor în condiţiile lor naturale. Totuşi, unele specii (în special cele de dimensiuni mici) trebuie colectate  şi păstrate cu grijă până la identificarea şi studierea lor. Uneori, identificarea unor specii particulare presupune examinarea unor detalii de fineţe ale anatomiei lor. Analiza lor impune realizarea unor disecţii sau chiar analize la microscopul electronic. Dacă aceste detalii asupra specimenului analizat sunt neclare, lipsesc sau sunt distruse datorită manipulărilor şi a păstrării neadecvate, identi­ficarea devine dificilă sau chiar imposibilă şi informaţiile obţinute nu mai au nicio valoare. Din aceste motive, păstrarea adecvată şi etichetarea corectă a specimenelor sunt esenţiale pentru identificarea lor în laborator.

Metodele folosite pentru colectarea insectelor şi a altor artropode sunt dictate de către obiectivele pentru care probele sunt colectate. Insectele pot fi  colectate ca hobby, pentru bucuria personală datorată diversităţii şi frumuseţii lor. Ele mai pot fi colectate în cadrul  orelor de biologie sau de entomologie realizate la şcoală. Grupe specifice de insecte pot fi prelevate pentru evaluarea şi măsurarea biodiversităţii sau pentru a ajuta la identificarea celor mai potrivite zone pentru a fi incluse în rezervaţii.

Speciile acvatice pot fi utilizate la detectarea schimbărilor în calitatea apei.

Speciile dăunătoare pot fi prelevate pentru a le stabili prezenţa/absenţa sau abundenţa şi pentru a stabili dacă sunt necesare măsuri de control. Grupe specifice sau specii pot fi colectate pentru obţinerea materialului necesar realizării unor studii de biologie, fiziologie, ecologie, pentru studii moleculare şi de sistematică.

Prezentări volume: Monumente istorice ale României

decembrie 18th, 2011 | Posted by Cristina Stefan in Prezentări ale volumelor - (Comentariile sunt închise pentru Prezentări volume: Monumente istorice ale României)

 

În anul 1894 gazetarul şi scriitorul Iosif Vulcan, cel ce îi publicase lui Mihai Eminescu primele poezii, insera în coloanele revistei sale „Familia“ de la Oradea urmă­torul anunţ prin care prezenta cititorilor două lucrări în curs de apariţie: „Fotograful Ioan Niculescu din Bucureşti şi totodată preşedintele Societăţii «Curtea de Argeş» va publica în curând două albume de fotografii la care lucrează de patru ani. Primul va fi Albumul monumentelor istorice din România, cu descrierea lor istorică. Al doilea va fi Albumul costumului naţional din judeţul Muscel, prevăzut cu tot felul de modele de cusături frumoase, lucrate în culori după natură la faţa locului“.

Născut la Vâlsăneşti (Argeş), tele­gra­fist în timpul lui Alexandru Ioan Cuza şi în primii ani ai domniei lui Carol I, Ioan Niculescu a devenit după 1880 nu numai fotograful oficial al Poliţiei Capitalei, ci şi unul dintre cei mai apreciaţi fotografi din Bucureşti, cu atelier deschis În Şoseaua Jianu, nr. 10, nu departe de actuala Piaţă a Victoriei. În atelierul său, fostul „oficiant diriginte de telegraf al sucur­salelor din Bucureşti“ , după cum el însuşi se prezenta pe un afiş, făcea foto­grafii „carte de vizită“ şi „format cabinet“, dar şi reproduceri după xilogravuri care înfăţişau diferiţi domnitori, oameni politici şi scriitori. Prosperul fotograf Ioan Niculescu, cel care îşi anunţa publicul bucureştean şi din provincie că va întreprinde „un lung voiaj în străinătate pentru studierea noilor şi diferitelor proceduri de-a studia arta fotografică“, a avut inspiraţia să părăsească pentru o vreme tihna studioului său bucureştean şi să iasă cu aparatul de fotografiat, trepiedul şi plăcile fotografice în ţară pentru a imortaliza vechi biserici şi mânăstiri, monumente istorice, ruine ale unor cetăţi, peisaje diverse, dar şi oameni îmbrăcaţi în costume naţionale.

Ioan Niculescu şi-a ales ca zonă de investigaţie Argeşul şi Muscelul, concen­trându-se asupra a două oraşe cu o puternică rezonanţă istorică şi culturală: Curtea de Argeş şi Câmpulung Muscel. După câţiva ani de peregrinări prin aceste locuri, în condiţii nu tocmai uşoare, mergând cu trăsura, călare sau chiar pe jos, a editat minunatul album fotografic Monumente istorice ale României. Tipuri din judeţele Argeş şi Muscel. Anul 1893. Priceperea fotografului în a-şi căuta obiec­tivele, ştiinţa de a stabili unghiul potrivit şi lumina cea mai bună pentru a le pune în evidenţă, talentul de a alege ceea ce este reprezentativ, fac din albumul dedicat judeţelor Argeş şi Muscel una dintre valoroasele mărturii imagistice legate de aceste locuri la sfârşitul secolului al XIX-lea. Cel mai adesea, autorul şi-a însoţit foto­gra­fiile cu explicaţii detaliate, ceea ce le dă o şi mai puternică notă de autenticitate.

Valoarea documentară deosebită a albumului este sporită de imaginile unor monumente istorice (lovite de timp sau de nepăsarea unora), care astăzi nu mai există şi pot fi cunoscute graţie fotografiilor lui Ioan Niculescu, cum ar fi, de pildă, bisericile Sfânta Troiţă, Sfânta Vineri şi Bradu din Câmpulung sau baniţa acestui oraş pentru controlarea măsurilor la vânzătorii de produse în piaţă. Deşi dispărute, pot încă exista pe retina noastră, tot datorită lui Ioan Niculescu, fabrica de brânzeturi din Domneşti, băile de la Bughea, fabrica de hârtie şi celuloză din Câmpulung şi multe altele.

Autorul albumului a înţeles că una dintre marile valori ale Argeşului şi Muscelului este costumul naţional, unul dintre cele mai bogate şi mai frumoase din România. Fotograful s-a oprit la Câmpulung şi la Rucăr, la Domneşti şi la Pietroşani, la Poenărei, Ţiţeşti şi Vâlsăneşti pentru a surprinde ceea ce el a numit „tipuri din judeţele Argeş şi Muscel“, localnici îmbrăcaţi în costumul naţional specific zonei.

Niciodată tipărit, albumul lui Ioan Niculescu nu a putut fi văzut în vremea lui decât de un număr limitat de persoane, pentru că a fost o operă artizanală, materializată în doar câteva exemplare. În aceste condiţii, albumul a ajuns să fie astăzi o raritate şi este aproape necunoscut. Am considerat că merită redescoperit şi redat circuitului public, aşa cum l-a gândit autorul, păstrând în general organizarea lui, conţinutul explicaţiilor şi modalitatea punerii în pagină. Pentru ca să fie accesibil şi cititorilor din afara spaţiului cultural românesc, am adăugat o versiune în limba engleză.

Intenţia lui Ioan Niculescu, exprimată în prefaţă, de a alcătui câte un album similar acestuia pentru fiecare judeţ al ţării, a rămas doar un deziderat, întrucât dificultatea unei asemenea întreprinderi depăşea puterile unui simplu fotograf.  Singular în epocă, albumul Monumente istorice ale României. Tipuri din judeţele Argeş şi Muscel. Anul 1893 rămâne un document iconografic preţios şi ne oferă imaginea unei lumi apuse, dar foarte vie şi în acelaşi timp autentică, văzută prin lentila fotografului.

Adrian Săvoiu

Prezentări volume: Le pied chausse

octombrie 31st, 2011 | Posted by Cristina Stefan in Prezentări ale volumelor - (Comentariile sunt închise pentru Prezentări volume: Le pied chausse)

 

Cartea Le pied chaussé (tradusă în franceză) prezintă în detaliu cele două tipuri de opinci existente pe teritoriul ţării noastre, pornind de la date de ordin istoric şi geografic, până la trecerea în revistă a unor credinţe şi practici populare legate de acest obiect, oferind chiar şi un ghid practic ilustrativ asupra modului lor de confecţionare.

„Irina Nicolau a fost între cei care „au făcut“ Muzeul Ţăranului Român. Treaba i se potrivea mănuşă, fiind ea o „făcătoare“, o „meşteriţă“. Avea spirit artizanal: iubea obiectele şi îi plăcea să meşterească mereu: fie săli de muzeu, fie „cărticele“ (un cuvânt drag ei), fie propriile-i veşminte şi podoabe. Avea spirit ludic, era jucăuşă, îi plăcea să pună la cale întâmplări muzeistice ori publicistice ieşite din comun.“ (Radu Bercea)

O asemenea cărticică, meşterită din carton şi sfoară, o carte-obiect, o carte bibliofilă este şi Le pied chaussé (Opinca), un eseu despre un simbol naţional – opinca.

În ea respiră mirarea autoarei pentru memoria şi poveştile opincii, pentru păstrare şi conservare. Este „aceeaşi luptă cu timpul şi cu risipa omului de la oraş care, spune ea, inconştient sau nu, îşi aruncă trecutul cel mai fragil, cel mai preţios, cel mai inefabil la pubelă“. (Raluca Alexandrescu)

“Există oameni care aruncă foarte mult. Dar gunoiul unora poate fi comoara altora.” (Irina Nicolau)

Prezentări volume: Ţara Românească în vremea Drăculeştilor

octombrie 30th, 2011 | Posted by Cristina Stefan in Prezentări ale volumelor - (Comentariile sunt închise pentru Prezentări volume: Ţara Românească în vremea Drăculeştilor)

Dintre toate personajele însemnate ale Evului Mediu românesc, Drăculeştii au fost cei care au atras atenţia în mod deosebit autorului Lucian Palade. În veacul al XV-lea, Ţara Românească a fost marcată de confruntări politice interne între două grupări rivale: una a sprijinitorilor „Danilor” (Dăneştilor – urmaşii lui Dan I), cealaltă a susţinătorilor „Dragulilor” (Drăculeştilor) – descen­denţii lui Mircea cel Bătrân, desemnaţi după numele lui Vlad Dracul.

Pe lângă această situaţie de criză, s-a remarcat efortul unor domni de a apăra autonomia şi integritatea Ţării Româneşti, în contextul unei presiuni accentuate din partea puterilor vecine, Ungaria şi Imperiul Otoman.

Lucrarea este structurată pe trei capitole. Primul capitol se ocupă de familia Drăculeştilor, respectiv Vlad Dracul şi urmaşii săi. Aici se vor găsi date biografice, trăsături caracteriale şi aspecte legate de evoluţia personalităţii acestor voievozi. Cel de-al doilea capitol se referă la politica internă a Drăculeştilor, respectiv politica economică şi socială, institu­ţio­nală şi culturală. Iar în cel de-al treilea capitol se regăseşte politica externă a Drăculeştilor, respectiv relaţiile cu Transilvania şi Ungaria, cu Imperiul Otoman şi cu Moldova.

Prezentări volume: Surîsul lui Harry

octombrie 25th, 2011 | Posted by Cristina Stefan in Prezentări ale volumelor - (Comentariile sunt închise pentru Prezentări volume: Surîsul lui Harry)

 

În volumul Surîsul lui Harry, autoarele Irina Nicolau şi Carmen Huluţă îmbracă în ţesătură proprie jurnalul lui Harry Brauner scris până în anii 1988 şi textele celor 200 de scrisori trimise Lenei Constante în timpul domiciliului obligatoriu.

Cititorul trăieşte senzaţiile de care, probabil că a avut parte chiar Harry Brauner când, aflat la Paris, îi scria Lenei Constante, după ce văzuse tablourile fratelui său: „Lucrările lui Victor sînt de o frumuseţe copleşitoare şi am rămas profund impresionat. Nici n-am avut putere să stau în camera în care sînt expuse“, sau când, pradă unui leşin interior, nota: „Doamne, ce frumos e cînd răsare soarele şi esti pe vapor spre Venetia. Nu, e prea frumos ca să mai stau aici[…]“. Ne întâlnim cu sfâşierea interioară, suferinţa, condamnările fără vină, bătăile, umilinţele, singurătatea, alfabetul morse din zidurile îngheţate, Aiudul, Periprava, canalul, Bărăganul, D.O.-ul (domiciliul obligatoriu) şi tot răul – banalizat dramatic, părând mai firesc aşezat în textura lumii decât orice altceva – cunoscut de aceşti doi oameni.

Conţinutul volumelor de faţă, dezvăluind destine încercănate de suferinţă, lasă totuşi în urmă lumină şi frumuseţe, răbdare şi credinţă, integritate şi iubire. Secvenţializarea cărtii – impusă de aceea a vieţii lui Harry Brauner – în cinci capitole (Din leagăn până la Aiud, Scrisori din D.O., Veneţia, Paris, Liber până la moarte) încearcă să redea, prin cuminţenia criteriului cronologic, un parcurs existenţial neobişnuit. Predomină persoana întâi: cea din scrisori (majoritatea către Lena Constante) şi din caietele de notaţii intermitente.

Prezentări volume: Scrisoarea de iubire, dragoste, amor

octombrie 22nd, 2011 | Posted by Cristina Stefan in Prezentări ale volumelor - (Comentariile sunt închise pentru Prezentări volume: Scrisoarea de iubire, dragoste, amor)

Volumul propune un subiect aflat, în general, sub pecetea tainei, respectiv scrisoarea de dragoste. În cele VII capitole autorii încearcă să răspundă unor întrebări precum: Care este retorica scrisorii de iubire? Cum suportă aceasta concurenţa cu e-mailul, blogul şi SMS-ul? Care este viitorul epistolarului de amor? În acelaşi timp, volumul întregistrează file de epistolar din arhiva sentimentală a marilor scriitori ca Franz Kafka, Emil Cioran, Mariana Alcoforado, Mihai Eminescu, Heloise şi Abelard, Sfântul Ioan Gură de Aur, aşezând în paralel numeroase forme ale iubirii, dar şi exemple reale de epistole de la 1750. În interior, cititorul poate găsi şi imagini din numeroase colecţii de scrisori de iubire, ilustrate şi cărţi poştale. Fiind prima lucrare de acest gen din ţară, bibliografia depăşeşte 10 pagini şi conţine trimiteri la cărţi, reviste, articole, picturi, stampe, litografii, caricaturi, expoziţii de artă, filme, muzică şi, nu în ultimul rând, surse online.

Printre autorii volumului se numără Zoe Petre, Marius Chivu, Mircea Silviu Constantin, Ioana Băeţică (Morpurgo), iar coperta a fost realizată de Ioana Pârvulescu. Grupul Erotographos a fost coordonat de Antoaneta Tănăsescu, profesor la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti.

 

Prezentări volume: Mitul Nae Ionescu

octombrie 19th, 2011 | Posted by Cristina Stefan in Noutăţi | Prezentări ale volumelor - (Comentariile sunt închise pentru Prezentări volume: Mitul Nae Ionescu)

Volumul Mitul Nae Ionescu, al autorului George Voicu se doreşte a fi – după cum arată şi titlul – o radiografiere a cultului lui Nae Ionescu. După interludiul comunist, perioadă în care cultul lui Nae Ionescu nu s-a putut manifesta în perimetrul României (s-a exprimat totuşi în exilul românesc), odată cu prăbuşirea vechiului regim, mitul a fost resuscitat în viaţa culturală românească, fiind animat de o pleiadă de intelectuali, mulţi din ei cu vederi patent ortodoxiste.

Lucrarea aduce o mulţime de probe care consfinţesc existenţa actuală a acestui mit, analizând totodată formele sale de manifestare, pe care încearcă să le tipologizeze şi să le explice. Este prima operaţie de acest gen întreprinsă în cultura română. Cu toate acestea, lucrarea nu se constituie doar într-o descriere şi o analiză a manifestărilor culturale encomiastice stârnite de figura lui Nae Ionescu, ci ambiţionează să demonstreze vacuitatea acestui mit. În acest sens, cartea reconstituie filosofia politică a mentorului „tinerei generaţii”, operaţie dificilă dat fiind faptul că Nae Ionescu nu şi-a exprimat-o global şi sistematic, ci răzleţ şi fragmentar, într-o puzderie de intervenţii publice (în publicistică mai ales, dar şi în conferinţe, în cursuri universitare etc.) Astfel, autorul îşi construieşte demersul insistând asupra următoarelor capitole: Originile unui cult, Concepţia politică naeionesciană, Cultul post-comunist, Critica naeionescianismului.