Universitatea din Bucuresti
Header

Author Archives: Ars Docendi

Prezentare volume: Câmpulung Muscel. Scrinul cu amintiri

aprilie 8th, 2013 | Posted by Ars Docendi in Noutăţi | Prezentări ale volumelor - (Comentariile sunt închise pentru Prezentare volume: Câmpulung Muscel. Scrinul cu amintiri)

Am avut şansa şi fericirea să-l cunosc şi să mă aflu aproape de poetul Mihai Moşandrei în ultimul său deceniu de viaţă. În locuinţa lui din Câmpulung-Muscel, pe strada Spiru Haret nr. 1, ori de câte ori îi călcam pragul, mă întâmpina cu o bonomie şi o cordialitate ieşite din comun. Omul era de o civilitate desăvârşită, care ar fi putut lesne intimida pe oricine, mai ales pe cineva cu mult mai tânăr decât el. Mă invita în camera sa de lucru, unde – printre cărţi vechi, ediţii rare, manuscrise şi fotografii – cuvintele sale se contopeau cu însăşi istoria literaturii române.

Odată, pe când îl ascultam fascinat povestindu-mi despre „lumi ce nu există“, poetul s-a apropiat de scrinul din dormitorul său, scrinul cu amintiri. L-a deschis şi a scos din el un teanc uriaş de scrisori – epistole primite de la scriitori de-a lungul unei vieţi. A desfăcut un plic şi a început să-mi citească una dintre ele. Apoi alta şi încă una. Se oprea din când în când din lectură şi, pe marginea contextului, se lăsa furat de amintiri. Treptat-treptat cei care-i scriseseră încetau să mai fie doar nişte umbre ale trecutului. Coborâseră printre noi, în liniştea odăii poetului…

Printre corespondenţii lui Mihai Moşandrei se regăsesc nume mari ale literaturii şi culturii româneşti precum: Ion Barbu, E. Lovinescu, Tudor Arghezi, Constantin Noica, Al. Rosetti, Perpessicius, Tudor Vianu, Şerban Cioculescu. Cele mai multe scrisori se păstrează însă de la unchiul său, poetul şi traducătorul Dimitrie Nanu, care i-a fost un adevărat maestru spiritual. El i-a descoperit talentul poetic, i-a îndrumat primii paşi în poezie, l-a dus la cenaclul „Sburătorul“ al lui E. Lovinescu, l-a susţinut în faţa autorităţii tatălui său care-i reproşa neglijarea avocaturii pentru că se îndeletnicea cu scrisul.

Documente ale timpului, aceste scrisori prezintă o mare diversitate de aspecte, prin referiri la viaţa literară, la personalităţi ale vremii, la cărţi şi lecturi necesare, la propria creaţie, la prieteni, la viaţa privată, la familie, la oraşul Câmpulung Muscel etc. Întinsă pe parcursul a trei sferturi de secol, corespondenţa către Mihai Moşandrei trece acum din intimitatea scrinului cu amintiri în paginile cărţii.

 

Fragment din volumul „Câmpulung Muscel. Scrinul cu amintiri”, Adrian Săvoiu

Invitaţie Târgul Educaţiei

martie 22nd, 2013 | Posted by Ars Docendi in Noutăţi - (Comentariile sunt închise pentru Invitaţie Târgul Educaţiei)

Ca în fiecare an, ne face plăcere să vă invităm la Târgul Educaţiei, în cadrul căruia va fi prezentă şi Editura Ars Docendi. Evenimentul, organizat de Universitatea din Bucureşti, este şi un bun prilej de a ne întâlni cu partenerii noştri şi cu iubitorii de carte.

Editura va fi prezentă cu cele mai importante titluri din domeniile universitar/ştiinţific şi cultural. Evenimentul se va desfăşura în Palatul Facultăţii de Drept, în perioada 4-5 aprilie, între orele 10-18.

Vă aşteptăm!

Prin Bucureştii lui Caragiale – în cadrul emisiunii Omul care aduce cartea

martie 14th, 2013 | Posted by Ars Docendi in Evenimente 2013 - (Comentariile sunt închise pentru Prin Bucureştii lui Caragiale – în cadrul emisiunii Omul care aduce cartea)

În data de 13 martie 2013, în cadrul emisiunii Omul care aduce cartea (ProTv), Dan C. Mihăilescu a vorbit despre volumul Prin Bucureştii lui Caragiale, autor Dan Roşca.

Puteţi găsi o prezentare a volumului Prin Bucureştii lui Caragiale pe site-ul nostru.

Recenzii anterioare: IdeiUrbane.ro şi  Bucurestiivechisinoi.ro

Fragmentul din emisiune poate fi urmărit aici:

La mulţi ani cu ocazia zilei de 8 Martie!

martie 8th, 2013 | Posted by Ars Docendi in Noutăţi - (Comentariile sunt închise pentru La mulţi ani cu ocazia zilei de 8 Martie!)


Va dorim o zi plina de caldura, lumina sufleteasca si intelegere !

Caligrafie pe raze Utrenie ( caligrafie pe raze)  – ulei pe panza caserata 2008 Dorel Zaica

 

Prezentări volume: Muscelul. Mărturii în timp

martie 4th, 2013 | Posted by Ars Docendi in Prezentări ale volumelor - (Comentariile sunt închise pentru Prezentări volume: Muscelul. Mărturii în timp)

Volumul este o invitaţie pentru cititor să (re)descopere oameni şi locuri, întâmplări şi evenimente, mici istorii şi mărturisiri despre Câmpulungul şi Muscelul de altădată. Fie că este observat prin ochiul proaspăt al călătorului care păşeşte aici pentru prima oară, fie prin pana savantă a profesorului, istoricului ori geografului, fie prin lupa vechilor hărţi de veac XVI ale umaniştilor-cartografi Honterus şi Münster, Muscelul apare de fiecare dată pitoresc, divers, individualizat, plin de tradiţie şi legendă, cu oameni care au lăsat o urmă în istoria şi cultura românească.

Cartea este un caleidoscop în care îi poţi întâlni pe romanticul C. D. Aricescu preocupat de romanul de mistere la modă în epocă, pe poetul Mihai Moşandrei redactându-şi ultimul curriculum vitae după ce a parcurs veacul XX de la un capăt până la altul, pe preotul-monograf Ioan Răuţescu scriind caligrafic despre doctorul George Ulieru, pe Alexandru Pelimon trezit din letargia şi imobilitatea prepaşoptistă de suflul nou al călătoriei şi „descoperirilor geografice” postpaşoptiste din România, pe profesorul-enciclopedist Gheorghe Şapcaliu din Câmpulung evocat cu admiraţie de marele lingvist Alexandru Rosetti şi mulţi alţii.

Cei care vor avea curiozitatea să răsfoiască „Muscelul. Mărturii în timp” vor putea întâlni impresii de secol XIX, scoase din cărţi uitate, ale unor călători englezi despre mănăstirea Nămăeşti, îi vor surprinde pe un Petre Ispirescu şi pe un G. I. Ionnescu-Gion atraşi de farmecul şi renumele celui mai frumos oraş-staţiune din România anului 1884 – Câmpulungul, îl vor putea însoţi pe renumitul farmacist Gabriel Dimitriu în excursii prin zona Muscelului, vor merge pe urmele regelui suedez Carol al XII-lea sau îl vor cunoaşte pe doctorul Dumitru Baciu, cel ce şi-a făcut din oraşul natal – Câmpulungul – pasiunea vieţii sale şi raţiunea de a fi.

De altfel, Câmpulungul şi Muscelul sunt şi raţiunea de a fi a volumului de faţă.

Adrian Săvoiu

Dosar de presă: Prin Bucureştii lui Caragiale

februarie 28th, 2013 | Posted by Ars Docendi in Dosar de presă - (Comentariile sunt închise pentru Dosar de presă: Prin Bucureştii lui Caragiale)

Următoarea recomandare este o carte la care am asistat și la lansarea oficială de la unul dintre târgurile specializate din anul trecut. Vă voi vorbi astăzi, pe scurt, despre cartea domnului Dan Roșca, Prin Bucureștii lui Caragiale. Dacă nu mă înșel, cartea reprezintă debutul domnului Roșca pe care cred că unii dintre voi îl cunoașteți ca autor al dispărutului blog Bucureștii vechi.

Domnul Roșca a reușit publicarea unei cărți care pare o colecție a articolelor sale de pe blog. Mai exact, stilul și modul cum sunt scrise aduce aminte de felul în care erau publicate acestea în mediul online. De data aceasta există un subiect comun, mai degrabă un pretext (așa cum mi-a sugerat cineva) pentru a pune la un loc aceste scrieri. Subiectul este Bucureștiul lui Caragiale, după cum s-ar putea înțelege din titlu, dar, citind, afli mai degrabă că subiectul este București, iar Caragiale un element care unește în unele momente textele.

Povestirile domnului Roșca sunt la fel de interesante ca articolele de pe blog, extrem de bine documentate și stabilind conexiuni foarte interesante în timp între evenimente, locuri sau personaje. Deci, strict din punct de vedere al istoriei orașului, cartea este interesantă. Titlul cărții mi-a creat unele așteptări. Am sperat la o structură mai organizată a informațiilor despre Caragiale sau personajele sale. Informațiile sunt prezentate când din prisma acțiunilor sau evenimentelor din scrierile lui Caragiale, când din viața reală a acestuia. Îmi aduc aminte că pe blogul închis demult domnul Roșca a publicat un articol în care refăcea pas cu pas drumul unor personaje ale lui Caragiale prin Bucureștiul de azi.

Ai oricui ar fi Bucureștii prezentați de domnul Roșca cred că merită să îi cumpărați și, poate, să sperăm la un nou volum mai inspirat către Caragiale, viața sa, opera sau oricare alt element care poate fi pus în valoare. Remarcile rasiste nu au ce căuta în niciun text, actual sau viitor.

Articol preluat de pe IdeiUrbane.ro