După cum indică și titlul, „Absurdul ca aventură existenţială în Modernism şi Postmodernism”, lucrarea de față reprezintă un studiu comparativ al celor două curente literare pornind de la tema absurdului.

Având o structură bipartită, cercetarea critică și teoretică cuprinde o primă secţiune filozofică ce investighează raporturile de natură existențială ale ființei umane cu absurdul şi o a doua secțiune dedicată literaturii aflate sub semnul absurdului, propunând o tipologie a personajului absurd. Conform acesteia, personajul ia, în primul rând, forma străinului. La moderni înstrăinarea se produce faţă de ceilalţi, conştient sau nu, dar şi în mijlocul celorlalţi, sau chiar faţă de sine, ca o consecinţă a inexistenţei oricărui tip de raport cu ceea ce a dat naştere înstrăinării. Odată cu îndepărtarea de Modernism, lumea eroilor absurzi devine tot mai lipsită de contur, iar personajul absurd este condamant la un exil bazat tocmai pe imposibilitatea sa de a comunica. Deși în Modernism limbajul ajunge să se vorbescă pe sine, comunicarea fiind cea care se comunică, în Postmodernism raporturile dintre om şi limbaj vor fi inversate, limbajul tinzând spre gradul zero al dialogului. În universul existenţialist și alienat, personajele fără identitate nu mai sunt ele însele. Dacă pentru moderni eul nu este decât un neant, atunci pentru postmoderni el nu poate exista decât datorită existenţei celorlalţi, dar numai ca o reflectare în plan subiectiv. Personajele postmoderne sunt structurate astfel încât să urmeze structura oglinzii: imagine şi reflecţie în acelaşi timp, formând tipul personajului dedublabil. Împărţit în fel şi chip, multiplicat în Altul, acest tip de personaj stă la baza formării personajului interschimbabil şi a celui metamorfozabil.  Din acest moment existența devine o simplă amintire a unei vieți trăite într-un spațiu al iluziei așa cum e resimțită de către personajele  neantizabile. Toţi aceşti eroi pot fi văzuţi drept arhetipuri, putând fi reduşi la o singură trăsătură care sugerează o atitudine existenţială caracteristică, aceea de „natură” umană confruntată sub toate modurile posibile cu existenţa sau cu absenţa acesteia.

Pentru cei interesați să afle ce înseamnă absurdul și care au fost reprezentările literare ce au scos la lumină personaje mai mult sau mai puțin absurde, prezentul studiu va fi o lectură plăcută și interesantă, iar pentru specialiști, un reper bibliografic și o invitație pentru exegeze viitoare.