Universitatea din Bucuresti
Header

6 ani de la inaugurarea Staţiei Law-Racoviţă

februarie 20th, 2012 | Posted by Cristina Stefan in Noutăţi

Click aici pentru a vedea tot afişul.

Ne face plăcere să vă aducem la cunostinţă faptul că astăzi, 20 februarie 2012, se împlinesc 6 ani de la înfiinţarea Staţiei Law-Racoviţă de către cercetătorul şi exploratorul Teodor Negoiţă. În acest an, pentru prima oară, aniversăm fondarea staţiei cu noua denumire – „Law-Racoviţă-Negoiţă”.

Din punct de vedere ştiinţific, România are o veche tradiţie în cercetarea Antarcticii. Emil Racoviţă a fost primul biolog din lume care a studiat viaţa pe acest continent, în calitate de şef ştiinţific al Expediţiei Belgica (1897-1899), prima expediţie internaţională din istoria omenirii care a iernat în Antarctica.  Teodor Negoiţă (1946-2011) – cercetător, explorator polar şi speolog, iniţiatorul Programului Român de Cercetări Polare (1987) a continuat munca lui Emil Racoviţă, începându-şi activitatea în domeniul antarctic în anul 1997 (prin cooperarea cu Federaţia Rusă). El a reprezentat oficial România în perioada 2000-2011 în organismele Tratatului asupra Antarcticii, unde niciun român nu prezentase înaintea să contribuţii evidenţiate prin cercetări ştiinţifice, deşi România a aderat la acest Tratat în 1971 pe considerente ştiinţifice.

Tot anul 2000 a marcat începutul colaborării lui Teodor Negoiţă cu Editura Ars Docendi, unde s-a tipărit revista Antarctic and Arctic Research, precum și volumele sale Ştiinţă pe gheaţă cu chinezii în Antarctica şi Ambasada României în Antarctica. Staţia Law-Racoviţă. Extragem un citat edificator din acest ultim volum, legat de înfiinţarea staţiei de cercetări polare româneşti:

„De când am demarat Programul Român de Cercetări Polare, intenţia mea a fost să amplasăm o staţie românească în Antarctica. Intenţie care a şocat. […] Pot descrie precis toate documentele pe care le-am înaintat autorităţilor. […] Antarctica este un izvor pentru toate domeniile cercetării şi ştiinţei, îndestulând pofta de glorie şi nevoile lacome pentru nou, în special ale tinerilor. La capătul unui drum străbătut de împotriviri, descopeream lumea misterioasă a Antarcticii, oameni de ştiinţă şi diplomaţi cu privirea aţintită spre teritoriile încântătoare, în sublime culori străbătute de fiorul aventurii şi cunoaşterii. Şansele României au fost reuşitele mele la şedintele Tratatului Antarctic. […] pas cu pas, mi-am creat o poziţie de invidiat la Tratatul Antarctic. […] Pasiunea pentru diplomaţie a fost un avantaj. […] Numai tricolorul îmi dă o viziune de absolut. Toate piedicile care m-au revoltat, m-au alimentat cu iluzii până am obţinut succesul… stabilirea primei staţii româneşti în Antarctica„.

(Teodor Negoiţă, Ambasada Romaniei în Antarctica. Staţia Law-Racoviţă)

Iniţiativa celebrării de astăzi aparţine Ecaterinei Galan, sora exploratorului, alături de Editura Ars Docendi – Universitatea din Bucureşti.

Ioan Crăciun
Director al Editurii Ars Docendi – Universitatea din Bucureşti

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 Both comments and pings are currently closed.