„Tudor Mușatescu s-a risipit. Avea de unde. Cu a zecea parte din opera lui, alții ar fi făcut averi și cariere. El a preferat – așa cum spune zicala franceză – să ardă lumînarea la amîndouă capetele.

(…) A scris versuri, a scris proză, a scris piese de teatru cu un firesc și o spontaneitate aproape de necrezut. Greu l-au iertat oamenii «cumsecade», cei care adorm la opt seara și se trezesc la șase dimineața, de imensa vină a talentului. Ceea ce ei n-aveau nici «cu bucata», el oferea «cu carul»…“    (N. Carandino)