Între vocaţie şi ratare, numai filosoful mai poate avea puterea de a abandona, ca într-o dramă elisabethană, tot ceea ce omenirea pare a avea mai de preţ şi, totodată, mai ucigător: un pseudohedonism mortificat, însăşi fericirea light. Ieşirea din scenă va fi prometeică: cercul se închide cu un angajament testamentar: efervescentă, grăbită, sapienţială, „societatea de forum” impune rezistenţă – este nevoie de dialog moral pentru ca umanitatea să nu rămână cantonată într-o figură estetică.


In between vocation and failure, only the philosopher can have the power to abandon, as in an Elizabethan drama, anything that humanity seems to hold on to more dearly and, at the same time, more deadly: a mortified pseudo-hedonism, which is the essence of light happiness. The exit shall be promethean: the circle is closed by a testamentary commitment; sparking, hurried, and sapiential, "the forum society" implies resistance - a moral dialogue is necessary for humanity to stay out of the confines of aesthetic tropes.