|
 |
Universitatea din București
Editura Ars Docendi | Căutare
| |
|
|
|
|
 |
o Leoaică îmi traversează centrul Autor: Daniela-Luminița Teleoacă | An: 2020 Pagini: 296 Format: A5 ISBN: 978-606-998-113-9 Categoria: Limbă, lingvistică, literatură română | |
o Leoaică îmi traversează centrul este un volum în care poezia se naște din dialectica feminin/masculin, din principiul contrariilor care se resping în aceeași măsură în care se atrag sau se resping pentru că se atrag. Opoziția, explicită sau implicită, o surprindem chiar din titlurile poeziilor și o simțim nu ca pe extazul paroxistic din primele volume ‒ a cărui intensitate declanșează un val de adrenalină, răscolind simțurile, pentru a se disipa apoi prin toți porii, întrucât nu suntem decât ființe materiale ‒, ci ca pe o trăire așezată, dar profundă, ducând undeva către începuturile creației, când erau doar Adam și Eva, adică TU și EU.
Andreea Dinică
o Leoaică îmi traversează centrul (o Lioness crosses my center) is a volume in which poetry is born from female/male dialectics, from the principle of opposites that repel each other to the same extent as they attract or reject themselves because they attract. Opposition, explicit or implicit, is captured from the very titles of the poems and we feel it not as the paroxystic ecstasy of the first volumes ‒ whose intensity triggers a wave of adrenaline, turning the senses, to then dissipate through all the pores, since we are only material beings ‒, but as a settled but deep experience, leading somewhere to the beginnings of creation, when it was only Adam and Eve, ie YOU and ME. |
de același autor
|
|
Index autori
- | Airinei Vasile, Irina | Albu, Luminița | Amel, Rodica | Amzică, Ion D. | Andrășanu, Alexandru | Andreescu, Cristina Veronica | Andrei, Oana-Cella | Andronache, Liliana-Florina | Anghel, Camelia | Antohe, Ștefan | Antohe, Vlad-Andrei | Antonescu, Simona | Apostol, Patricia | Apostu, Iulian | Ardelean, Ioan | Aricescu, Constantin D. | Armean, Petru | Asimopolos, Laurențiu | Asimopolos, Natalia-Silvia | Avram, Gheorghe | Axinte-Buciumi, Maria | Bîrsan, Marius-Victor | Baban, Octavian | Babiuc, Iuliana | Bacali, Mihaela | Bacalu, Filip | Badea, Alexandru | Badea, Lucian | Badiu, Denisa-Lavinia | Bădescu, Manu Marin | Bădilă Karp, Eugenia | Bădulețeanu, Cosmin | Bălănescu, Olga | Bălan, Daniela | Băncilă, Andi-Mihail | Băran, Gabriela | Balaș, Oana-Dana | Balica, Ecaterina | Banciu, Doina | Banciu, Elena | Banu, Ionel | Barcan, Luiza | Beciu, Camelia | Bedivan, Maria | Benea, Diana | Benea, Vasile | Benescu, Olguța | Bernea, Ernest | Beuran, Irina Adriana | Bilinschi, Lorelai Georgeta | Boboc, Cătălin | Boboc, Ionela | Boboc, Marta-Teodora | Bodnar, Dana Cristina | Bodnar, Traian | Bogasiu, Sava | Boicu, Ruxandra | Boitor, Cornel Gh. | Brătianu, Elisa | Bran, Răzvan | Branea, Silvia | Branson, Stephanie | Brozbă, Gabriela-Anidora | Budileanu, Marius | Bulz, Adriana Carolina | Bulz, Nicolae | Bulzan, Carmen | Burcea, Claudia-Camelia | Burescu, Petru | Burian, Elena | Burlibaşa, Liliana | Burlibaşa, Mihai | Busuioc, Aristița | Butac, Livia | Cîmpean, Anișoara | Cîrnu, Lilian | Cîrnu, Mihaela | Cabrera, Raimundo | Călinescu, Mirela | Căpiță, Carol | Căpușan, Andrei | Caian, Mihaela | Carabela, Mircea | Caraman, Aritiea | Caramelea, Vasile V. | Carandino, Nicolae | Carol, Ada | Caselli, Domenico | Catană, Adela Livia | Catană, Elisabeta Simona | Ceban, Tamara | Cernat, Maria | Cernușcă-Mițariu, Mihaela | Cernușcă-Mițariu, Sebastian | Chelcea, Ion | Chelcea, Septimiu | Cheval, Sorin | Chiţă, Dan Alexandru | Chița, Cristina | Chița, Gheorghe | Chifiriuc, Mariana Carmen | Chivu Economescu, Mihaela | Chivu, Răzvan Daniel | Ciama, Adriana | Cimpoeșu, Dorin | Cinteză, Ludmila Otilia | Ciobanu, Adela Magdalena | Ciobanu, Simona | Ciochină, Raluca | Ciofrângeanu, Cristina | Ciolpan, Octavian | Ciopraga, Constantin | Cioroi, Maria | Ciulache, Sterie | Ciulacu-Purcărea, Valeria | Coară, Gheorghe | Coardoș, Dora | Codoban, Alin | Coșoveanu, Andreea | Coipan, Elena Claudia | Comănescu, Cristian Laurențiu | Comănescu, Laura | Coman, Mihai | Coman, Ruxandra | Constantin, Elena-Raluca | Constantin, Ion | Contineanu, Mihail | Corcionivoschi, Nicolae | Cornescu, Elena C. | Corobană, Adrian | Costache, Marieta | Costea, Radu | Costea, Raluca | Cotar, Ani Ioana | Crîșmăreanu, Florin | Crăciun, Alexandra | Crăciun, Ioan | Cristache, Corina Marilena | Cristea, Camelia | Csiki, Zoltán | Cucu, Dana | Cuculeanu, Vasile | Décarpes, Pascal | Dâmboeanu, Cristina | Dănacu, Valerica | Dagdelen, Viorica | Damian, Sorin Dan | Dana, Iulia Florentina | Dascal, Marcelo | David, Mihai | Diaconescu, Anca | Diaconescu, Andreea-Maria | Diaconescu, Carmen | Diaconescu, Mihai | Diaconu, Adrian-Mihai | Diguță, Filofteia-Camelia | Dihoru, Gheorghe | Dima, Mihai | Dina, Magdalena Natalia | Dinischiotu, Anca | Dobre, Marius | Dogaru, Maria | Dominte, Carmen | Donescu, Dan | Dovleac, Maria-Simona | Dracopol-Ispir, Lucia | Drăgușin, Denisa Elena | Drăgulin, Sabin Daniel | Dragomir, Moise | Dragomirescu, Liviu | Dragomirescu, Mihail | Dumitrache, Anișoara | Dumitrache, Mihaela Adina | Dumitrescu, Ana-Maria | Dumitrescu, Cosmin | Dumitrescu, Elena | Dumitru, Simion Gh. | Durnescu, Ioan | Eftene, Oana | Enăchescu, Mihai | Fenerer-Vari, Alexandru | Ferbințeanu, Marilena | Ferechide, Dumitru | Fleschin, Șerban | Florea, Petre | Florescu, Margareta | Gabor, Gabriela | Gălățeanu, Bianca | Gagiu, Cătălin | Galațchi, Simona | Gavril, Daniela | Gavrilidis, Athanasios Alexandru | Gebăilă, Anamaria | Georgescu Baloleanu, Zoe | Georgescu, Dan | Georgescu, Daniel-Sever | Georgescu, Șerban | Georgescu, Sever-Iosif | Georgescu, Simona-Roxana | Ghețea, Ligia Gabriela | Ghenţulescu, Raluca | Gherghina, Evelina | Ghidău, Carmen | Ghiuță, Consuela | Gligor, Mihaela Romanița | Grădinaru, Eugen | Grecu, Emilia | Grigore, Nora | Grigorescu, Dan | Grigorescu, Ioana | Grigoriu, Aniţa | Gropoșilă-Constantinescu, Diana-Gabriela | Gruia, George | Gurgu, Mălina | Hațegan, Vasile | Hariuc, Constantin | Haukeland, Per Ingvar | Heine, Heinrich | Hernest, Aurel | Honciuc, Viorica | Hossu,Constantina-Alina | Hristea, Mihaela | Huluță, Carmen | Iacob, Mihai | Ielenicz, Mihai | Iftimie, Sorina | Iliescu, Adrian-Paul | Iliescu, Alexandru Andrei | Iliș, Monica-Victoria | Iojă Ioan-Cristian | Ion Arnăuțoiu, Elena | Ion, Lucian | Ion, Raluca | Ion, Viorel | Ionac, Nicoleta | Ionel Ţâmpu, Diana Larisa | Ionescu-Muscel, Adina | Ionescu, Alexandra | Ionescu, Andra | Ionescu, Camelia | Ionescu, Grigore | Ionescu, Ileana | Ionică, Elena | Ioniță, Petre | Ionoaia, Eliana | Iordache, Adrian | Iordache, Virgil | Iordăchescu, Dana | Iorga, Nicolae | Isar, Nicolae | Israel-Roming, Florentina | Israil, Anca-Michaela | Iucu, Romiţă | Iuga, Anamaria | Iuhas, Florica | Ivana, Dragoș | Jelev, Julieta | Jurcoane, Ștefana | Karlstedt, Ana | Lăcătuș, Victor | Lazăr, Iuliana | Lazăr, Mirela | Leș, Alin | Lencan Stoica, Gheorghe | Lepădatu, Cornelia | Licherdopol, Ion P. | Littardi, Arnaud | Logofătu, Bogdan | Luçon, Gérard | Luca, Cleopatra | Luca, Nicolae | Luță, Gabriela | Lupușoru, Mircea | Maftei-Golopenția, Elena | Mărculescu, Bogdan | Malița, Mădălina Adriana | Manea, Dragoș | Manea, Ștefan | Manolachi, Monica | Manole, Sorin Daniel | Manolescu, Zoia | Manoliu, George | Manu, Minodora | Marcov, Elena Cristina | Marcov, Narcis | Marcovici, Simeon | Marcovschi, Nicolae | Marin, Elena | Marin, Roxana-Andreea | Marinescu, Valentina | Marinescu, Valeriu | Mascheroni, Giovanna | Mateescu, Silvia | Matei, Corina Sorana | Meiță, Vasile | Melinescu, Nicolae | Melinte-Dobrinescu, Mihaela | Mernea, Maria | Mesnil, Marianne | Mițariu, Mihai | Mihaiu, Costin | Mihaiu, Florentina | Mirancea, Dorina | Mirancea, Nicolae | Mircea, Irina | Mitincu, Cristina-Gabriela | Mitran, Valentina | Mitu, Bianca | Mocuța, Dorina | Moșandrei, Mihai | Mohîrță, Ionel | Moldovan, Nicușor | Morar, Silviu | Moraru, Cristian Gabriel | Moraru, Ion | Moraru, Raluca | Moroianu, George | Mușat Pușcarciuc, Ioana Cristina | Mușatescu, Tudor | Munteanu, Anca Victorina | Munteanu, Radu-Ilarion | Muntianu, Ligia | Murariu, Gabriel | Murnu, Ary | Mutihac, Gabriel | Mutihac, Vasile | Năstase, Irina Iulia | Naiduţ, Petruţa-Oana | Nancu, Alexandru | Neacşu, Ioan | Neacșu, Ana | Neagoe, Aurora | Neagoe, Claudiu | Neblea, Monica Angela | Nechita, Alexandru Cristian | Necula, Cristian Constantin | Nedelea, Alexandru-Mircea | Nedelea, Marilena-Oana | Negoiu, Maria | Nichifor, Valentina | Nicolae, Doina | Nicolae, Mihaela | Nicolau, Irina | Nicolescu, Gabriela | Nicolof Deaconu, Steliana Mădălina | Niculae, Tudor | Niculescu-Ciocan Mihăiță | Niculescu, Cristian | Niculescu, Ioan | Niculescu, Mihaela-Doina | Niculici, Eugen | Niță, Mihai-Răzvan | Niță, Sultana | Oană, Ion | Oancă, Monica | Oancea, Luminița | Olafsson, Kjartan | Ollerer, Kinga | Onete, Marilena | Onose, Diana-Andreea | Oprescu, Carmen | Oprescu, Daniel | Oprescu, Marius-Daniel | Otlăcan, Eufrosina | Pârvu, Ecaterina | Pădure, Liliana | Păuș, Viorica Aura | Păun, Emil | Păun, Gheorghe | Palade, Coralia | Palade, Radu Șerban | Panaitescu, Maria | Paris-Popa Andreea | Parpală, Laura | Pavel, Raluca | Peček, Mojca | Peștină, Agata Monica | Perieanu, Mădălina Violeta | Perieanu, Viorel Ștefan | Perpelea, Nicolae | Petcu, Marian | Petraşuc, Roman | Petre, Ana | Petrescu, Alexandra | Petrescu, G.Z. | Petrişor, Alexandru-Ionuţ | Petrișor, Alexandru-Ionuț | Petry, Bogdan | Pierret, Stanislas | Pillat, Dinu | Pletea, Irina | Poiană, Cătălina | Popa, Ana-Maria | Popa, Diana-Alice | Popa, Fabiola | Popa, Răzvan-Gabriel | Popescu, Cornel | Popescu, Cristina | Popescu, Delia-Laura | Popescu, Georgeta | Popescu, Oana Cătălina | Popescu, Octavian Nicolae | Popovici, Ion Alexandru | Posada, Adolfo R. | Potolea, Dan | Preoteasa, Luminița | Prisăcaru, Adrian | Procopie, Valentina | Purcărea-Ciulacu, Valeria | Purdel, Carmen | Rîșnoveanu, Geta | Radu, Adrian | Rădulescu, Adina | Rădulescu, Sorin M. | Răuțescu, Ioan | Retinschi, Sanda | Rizea Marinescu, Mirela | Roban, Relu-Dumitru | Roșca, Dan | Roșu, Tudor | Rogojinaru, Adela | Rosmini, Antonio | Rotariu, Lucian | Rovența-Frumușani, Daniela | Rujoiu, Marian | Rus, Traian | Rusen, Edina | Ruslan, Chetrosan | Sârbu, Corina Maria | Sabău, Gelu | Săndulescu, Agata Monica | Săvoiu, Adrian | Săvoiu, Benone | Saint-Thierry, Guillaume de | Sanda, Vasile | Sandu, Valeriu | Schratz, Michael | Schvab, Andrei Csaba | Scurtu, Ioan | Scurtu, Nicolae | Secăreanu, Cătălin | Seidemann, Burkhart | Serban, Oana | Serban, Silviu | Sfeatcu, Ruxandra | Silva Perdigão, Daniel | Simion-Melinte, Cezar-Petre | Simion, Demetra | Simion, Marius | Slătineanu, Barbu | Spirescu, Ioan | Stănculescu, Florin | Stănescu, Christian | Stănescu, Nicolae | Stăvăruș, Ion | Stan, Elena | Stanciu, Adina Elena | Stanciu, Filip | Stanciu, Lidia | Stancu, Izabela Cristina | Stefănescu, Ştefan | Stefănescu, Poliana | Stefănuț, Sorin | Stefan, Cristina | Stefan, Flavia-Tania | Stefan, Ionuț | Stefan, Sabina | Stefan, Silvia-Alexandra | Stefan, Silvia-Alexandra | Stehr, Nico | Sterian, Margareta | Sterpan, Ionuț | Stoica, Marius | Stroe, Constantin | Suluțiu, Octav | Szemkovics, Laurențiu-Ștefan | Tacea, Firuța | Tache, Antonio | Tache, Monica | Tălmaci, Rodica | Tănăsescu, Antoaneta | Tănăsescu, Ion | Tănase, Gabriela | Tărlungeanu, Ramona-Maria | Tătui, Florin | Tamba-Berehoiu, Radiana-Maria | Tampa, Mircea | Tarara, Gheorghe | Teleoacă, Daniela-Luminiţa | Temelcea, Anca | Tencaliec, Anca Monica | Teodorașcu, Fănel | Ticăloiu, Ion D. | Timofte, Iuliana | Toader, Mădălina Maria | Toma, Marin | Topîrceanu, George | Trăistaru, Teodor | Trăistaru, Victor | Trifănescu, Raluca-Alexandra | Tugulea, Laura | Tvetaeva, Marina | Unamuno, Miguel de | Unamuno, Miguel de | Ungureanu, Elena | Uritescu, Valentin | Ursa, Marin | Vârgolici, Niculina | Văidianu, Natașa | Vaida Haliță, Constanța | Vaida, Dragoș | Vamanu, Adrian | Vamanu, Emanuel | Vasile, Ștefan | Vasile, Gabriela Geanina | Vasilescu, Dan Sorin | Vasiliu, Dana | Velicu, Anca | Vespremeanu-Stoe, Alfred | Vicol, Ioana | Vișan, Ruxandra | Vladimirescu, Alexandru | Vlăgioiu, Constantin | Vlaic, Ioan | Voicu-Arnăuțoiu, Ioana-Raluca | Voicu, George | Voicu, Mihaela | Voicu, Roxana | Voinea, Camelia Florela | Voinea, Maria | Volintiru, Maria-Adina | von Storch, Hans | Vuluga, Dumitru Mircea | Vuluga, Zina | Yüksel, Diana | Zărnescu, Narcis | Zaica, Dorel | Zamfirescu, Mihaela | Zane, Rodica | Zinevici, Victor |
|