În termenii lumii de azi, Aristomene Gheorghiadis Murnu (1881-1971, semnând Ary Murnu) a fost o mare vedetă a jurnalelor. Nu de televiziune, ci chiar a ziarelor cu apariție zilnică, precum Adevărul, Dimineaţa, Acţiunea, sau săptămânală, cum erau Furnica – proprietari Ranetti şi Tăranu (cu care colaborează masiv între anii 1904-1925) şi Reforma lui Constantinescu-Florini (pe care o ilustrează integral între anii 1907- 1908). Era epoca de aur a graficii de jurnal şi a caricaturii în mod special, în primul rând pentru că România avea politici democratice, fie conservatoare, liberale sau naţionale care permiteau prin presă critica, ironia, șarja umoristică în limitele unei cuviinţe unanim acceptate (arme folosite, desigur, mai ales din opoziţie), şi apoi pentru că în Vechiul Regat, ca şi în România Mare de până la 1938, umorul bonom sau caustic, ironia bine ţintită, poanta verbală şi pontul jurnalistic, foiletonul satiric şi politic erau deplin gustate, mai ales însoţite de imagine, de caricatură sau desen ilustrativ. Caricaturile semnate Murnu sunt pline de hazul şi verva ironică a jovialului pictor, prieten bun de pahar şi de bancuri cu Caragiale, Coșbuc, Şirato, ca şi cu jurnaliştii al căror verb îl ilustra. Adesea însă, Murnu livra totul, desen şi comentariu ironic, sintetizate în albumul de faţă doar prin simpla prezentare a personajelor.