Acasă   |   Despre noi   |   Catalog   |   Pentru autori   |   Pentru cititori   |   Contact   Like us on Facebook
# Universitatea din București

Editura Ars Docendi
Căutare




Inscriere la newsletter: introduceti adresa de e-mail


#
Cercetări ecologice asupra populațiilor de acarieni
Autor: Minodora Manu, Viorica Honciuc
An: 2010
Pagini: 200
Format: A4
ISBN: 978-973-558-529-7
Categoria: Biologie și ecologie
   În contextul conservării ecosistemelor naturale forestiere la nivel mondial (tot mai reduse ca suprafaţă), sunt foarte preţioase cercetările ştiinţifice de actualitate, care să poate constitui o importantă bază de date pentru instituţiile abilitate în administrarea şi păstrarea pădurilor. Cartea cu titlul Cercetări ecologice asupra populaţiilor de acarieni (Acari: Mesostigmata) din solurile unor ecosisteme forestiere din Masivul Bucegi. Structură şi Dinamică, răsplătită cu premiul Emil Racoviţă acordat de Academia Română, în domeniul Biologiei, în anul 2010, oferă informaţii inedite privind ecologia solului ecosistemelor forestiere, prin prisma unui grup de nevertebrate mai puţin studiat şi vizibil cu ochiul liber: acarienii prădători-gamasidele.
Lucrarea de faţă aduce numeroase informaţii ştiinţifice de actualitate prin abordarea unor direcţii de cercetare variate. Astfel, pe lângă analiza spectrului faunistic al ecosistemelor analizate, au fost urmǎrite următoarele obiective: identificarea principalilor factori abiotici (temperatura, umiditatea, pH-ul a aerului şi a solului); cunoaşterea particularităţilor structurale ale populaţiilor de acarieni; dinamica spaţială şi temporală a acestor comunităţi; influenţa factorilor de mediu asupra structurii populaţiilor de acarieni; evidenţierea rolului lor ca verigă intermediară în transmiterea energiei la nivelul ecosistemului forestier. Cercetările au caracter monographic şi se bazează atât pe informaţii din literatură (taxonomia, morfologia şi parţial biologia), cât şi pe determinări sistematice proprii efectuate timp de trei ani, în trei ecosisteme forestiere din Masivul Bucegi, importante şi reprezentative prin poziţia lor pe versant (etajare) şi prin natura vegetaţiei ( făget, brădet şi molidiş).
Aceste cercetări de ecologie pot fi considerate ca având un caracter de pionierat, atât prin modul de abordare, cât şi datorită amplorii cercetărilor desfăşurate, asemenea investigaţii consacrate întregii comunităţi de gamaside nemaifiind realizate până acum în Masivul Bucegi. Elementele de structură ale covorului ierbos şi ale arboretului, precum şi caracteristicile chimice şi morfo-structurale ale solului, condiţiile macro şi microclimatice specifice pentru fiecare biotop determină configuraţii structurale şi funcţionale specifice fiecărui tip de ecosistem analizat. Pentru prima dată în Masivul Bucegi a fost realizată o evidenţiere a gradului de plasticitate ecologică şi a preferinţelor speciilor de acarieni edafici pentru fiecare tip de ecosistem investigat.
Această lucrare poate constitui o sursă preţioasă de informaţii ştiinţifice, care pot fi valorificate prin dezvoltarea unor metode adecvate de conservare şi management al pădurilor naturale din România, dar şi prin stabilirea unor măsuri de reconstrucţie ecologică a solurilor ecosistemelor degradate.


poate vă interesează și
#
Brioflora Dobrogei
#
Brioflora României
#
Ecology & Sustainability of Territorial Systems
#
Tehnici de biofizică
#
Organizare celulară
#
Tracheoflora judeţului Buzău
#
Botanica sistematică
Încrengătura Trachephyta

#
Morfologia microscopică a gonadei vierilor de reproducţie
#
Însemnări asupra covorului vegetal din România
#
Histologie şi embriologie animală