Acasă   |   Despre noi   |   Catalog   |   Pentru autori   |   Pentru cititori   |   Contact   Like us on Facebook
# Universitatea din București

Editura Ars Docendi
Căutare




Inscriere la newsletter: introduceti adresa de e-mail

 articole

Cusături românești culese de Elena C. Cornescu
Albumul Cusături românești culese de Elena C. Cornescu – unul dintre primele de acest fel, cuprinzând planșe alcătuite profesional – a apărut la Casa Socec & Co. în 1906  Mai mult..

Spectacolul Chimiei la Conferințele Teatrului Național
Chimia pe scena Naționalului? „Grea misie!” – și-au spus probabil scepticii înainte de conferință. Pe 18 martie, la Sala Atelier, Marius Andruh, academician, profesor la Facultatea de Chimie a Universității din București și cercetător cu recunoaștere internațională, a demonstrat că se poate,   Mai mult..

Volumul „Spre Răsărit, cu Alexandru” distins de Asociația Editorilor din România
Volumul Luizei Barcan, Spre Răsărit, cu Alexandru, a primit aprecierile Asociaţiei Editorilor din România. Luiza Barcan este critic şi istoric de artă, filolog, realizator de emisiuni la Radio Trinitas. Cartea se bucură de o prefaţă semnată de Marius Oprea şi de un cuvânt înainte de Cristina Andrei, cei care au şi prezentat-o la Bookfest 2017.  Mai mult..

Bântuit de viețile altora. Memorii, autor Valentin Uritescu
Îndrăgitul actor Valentin Uritescu va primi „Premiul pentru Întreaga Activitate” la cea de-a XI-a ediție a Galei Premiilor Gopo. Evenimentul va avea loc pe 21 martie 2017, la Teatrul Național din Capitală.  Mai mult..

#
Spectacolul Chimiei la Conferințele Teatrului Național

EDITURA ARS DOCENDI - UNIVERSITATEA DIN BUCURESTI Chimia pe scena Naționalului? „Grea misie!” – și-au spus probabil scepticii înainte de conferință. Pe 18 martie, la Sala Atelier, Marius Andruh, academician, profesor la Facultatea de Chimie a Universității din București și cercetător cu recunoaștere internațională, a demonstrat că se poate, trecând cu eleganță ștacheta înaltă a evenimentelor culturale care se desfășoară pe prima scenă a țării.
Surprinzând printr-o prezență scenică deosebită, cum remarca Ion Caramitru, a reușit să transpună o conferință academică într-o poveste frumoasă, cu mesaj generos pentru toți spectatorii. A fost regizor, unic interpret, autor al scenariului, al conceptului video și al selecției muzicale, al decorurilor, costumelor și machiajului „personajelor” („ca la teatru”, vorba doamnei Ilinca Tomoroveanu).
Într-un registru în același timp științific și artistic, serios și jucăuș, impetuos și sensibil, Marius Andruh a proiectat chimia în raport cu artele, în raport cu istoria, în raport cu lumea. Adică, Spectacolul Chimiei.

Ioan Crăciun


Notă: Inițiate în interbelic, Conferințele Teatrului Național au fost reluate în 2006.

*mai multe detalii găsiți aici


 CărțiApariții noiÎn curs de apariție

 Contribuții de istorie literară, vol 3, Nicolae Scurtu
 Gh. Suciu și contemporanii săi. Corespondență. Autografe. Iconografie, vol II, Nicolae Scurtu
 Diagnosticul molecular: metode de laborator, Lorand Savu
 Chimie analitică cantitativă. Lucrări practice, Anca Monica Tencaliec
 Evoluția gurii de vărsare Sulina pe baza modelelor numerice batimetrice, Marius Budileanu
 Artiști plastici la Serata lui Iosif Sava, Luiza Barcan
 The King Interpreted, Cosmin Bădulețeanu
 Făgăraș Mountains. An inventory towards a new National Park. Book of abstracts, Institutul de Biologie
 Istorie și cultură în Lerești, ed. a II-a, Ion Oană
 
 Index autori
- Adrian, RaduÖllerer, KingaAirinei Vasile, IrinaAlbu, Luminița
Amel, RodicaAmzică, Ion D.Andrășanu, AlexandruAndreescu, Cristina VeronicaAndrei, Oana-Cella
Andronache, Liliana-FlorinaAnghel, CameliaAntohe, ȘtefanAntohe, Vlad-AndreiAntonescu, Simona
Apostol, PatriciaArdelean, Ioan Aricescu, Constantin D.Armean, PetruAsimopolos, Laurențiu
Asimopolos, Natalia-SilviaAvram, GheorgheAxinte-Buciumi, MariaŞerban, SilviuŞtefănescu, Ştefan
Ştefan, Silvia-AlexandraBîrsan, Marius-VictorBaban, OctavianBabiuc, IulianaBacali, Mihaela
Bacalu, FilipBadea, AlexandruBadea, LucianBadiu, Denisa LaviniaBădescu, Manu Marin
Bădilă-Karp, EugeniaBălănescu, OlgaBălan, DanielaBăncilă, Andi-MihailBăran, Gabriela
Balaș, Oana-DanaBalica, EcaterinaBanciu, DoinaBanciu, ElenaBanu, Ionel
Barcan, LuizaBeciu, CameliaBedivan, MariaBenea, DianaBenea, Vasile
Benescu, OlguțaBernea, ErnestBeuran, Irina AdrianaBilinschi, Lorelai GeorgetaBoboc, Cătălin
Boboc, IonelaBoboc, Marta-TeodoraBodnar, Dana CristinaBodnar, TraianBoicu, Ruxandra
Boitor, Cornel Gh.Brătianu, ElisaBran, RăzvanBranea, SilviaBranson, Stephanie
Brozbă, Gabriela-AnidoraBulz, Adriana CarolinaBulz, NicolaeBulzan, CarmenBurcea, Claudia-Camelia
Burescu, PetruBurian, ElenaBurlibaşa, Liliana Burlibaşa, Mihai Butac, Livia
Cîmpean, AnișoaraCîrnu, LilianCîrnu, MihaelaCălinescu, MirelaCăpiță, Carol
Căpușan, AndreiCaian, MihaelaCarabela, MirceaCaraman, AritieaCaramelea, Vasile V.
Carandino, NicolaeCarol, AdaCaselli, DarioCatană, Adela LiviaCatană, Elisabeta Simona
Ceban, TamaraCernat, MariaCernușcă-Mițariu, MihaelaCernușcă-Mițariu, SebastianChelcea, Ion
Chelcea, SeptimiuChiţă, Dan AlexandruChița, CristinaChița, GheorgheChifiriuc, Mariana Carmen
Chivu Economescu, MihaelaChivu, Răzvan DanielCiama, AdrianaCimpoeșu, DorinCinteză, Ludmila Otilia
Ciobanu, Adela MagdalenaCiobanu, SimonaCiochină, RalucaCiofrângeanu, CristinaCiolpan, Octavian
Cioroi, MariaCiulache, SterieCiulacu-Purcărea, ValeriaCoară, GheorgheCoardoș, Dora
Codoban, AlinCoipan, Elena Claudia Comănescu, Cristian LaurențiuComănescu, LauraComan, Mihai
Coman, RuxandraConstantin, Elena-RalucaConstantin, IonContineanu, MihailCorcionivoschi, Nicolae
Cornescu, Elena C.Corobană, AdrianCostache, MarietaCostea, Radu Costea, Raluca
Cotar, Ani IoanaCrîșmăreanu, FlorinCrăciun, AlexandraCrăciun, IoanCristache, Corina Marilena
Cristea, Camelia Csiki, ZoltánCucu, DanaDécarpes, PascalDâmboeanu, Cristina
Dănacu, ValericaDagdelen, VioricaDamian, Sorin DanDana, Iulia FlorentinaDascal, Marcelo
David, MihaiDiaconescu, AncaDiaconescu, Andreea-MariaDiaconescu, CarmenDiaconescu, Mihai
Diaconu, Adrian-MihaiDiguță, Filofteia-CameliaDihoru, GheorgheDima, MihaiDina, Magdalena Natalia
Dinischiotu, AncaDogaru, MariaDominte, CarmenDonescu, DanDovleac, Maria-Simona
Dracopol-Ispir, LuciaDrăgușin, Denisa ElenaDrăgulin, Sabin DanielDragomir, MoiseDragomirescu, Liviu
Dragomirescu, MihailDumitrache, AnișoaraDumitrache, Mihaela AdinaDumitrescu, Ana-MariaDumitrescu, Cosmin
Dumitrescu, ElenaDumitru, Simion Gh. Șerban, OanaȘtefănescu, PolianaȘtefănuț, Sorin
Ștefan, CristinaȘtefan, Flavia-TaniaȘtefan, IonuțȘtefan, SabinaȘtefan, Silvia-Alexandra
Eftene, OanaEnăchescu, MihaiȚicăloiu, Ion D.Țugulea, LauraȚvetaeva, Marina
Fenerer-Vari, AlexandruFerbințeanu, MarilenaFerechide, DumitruFleschin, ȘerbanFlorea, Petre
Florescu, MargaretaGabor, GabrielaGălățeanu, BiancaGagiu, CătălinGalațchi, Simona
Gavril, DanielaGavrilidis, Athanasios AlexandruGebăilă, AnamariaGeorgescu Baloleanu, ZoeGeorgescu, Dan
Georgescu, Daniel-SeverGeorgescu, ȘerbanGeorgescu, Sever-IosifGeorgescu, Simona-RoxanaGhețea, Ligia Gabriela
Ghenţulescu, RalucaGherghina, EvelinaGhidău, Carmen Ghiuță, ConsuelaGligor, Mihaela Romanița
Grădinaru, EugenGrecu, EmiliaGrigorescu, DanGrigorescu, IoanaGrigoriu, Aniţa
Gropoșilă-Constantinescu, Diana-GabrielaGruia, GeorgeGurgu, MălinaHațegan, VasileHariuc, Constantin
Haukeland, Per IngvarHeine, HeinrichHonciuc, VioricaHristea, MihaelaHuluță, Carmen
Iacob, MihaiIelenicz, MihaiIftimie, Sorina Iliescu, Adrian-PaulIliescu, Alexandru Andrei
Iliș, Monica-VictoriaIon Arnăuțoiu, ElenaIon, LucianIon, RalucaIon, Viorel
Ionac, NicoletaIonel Ţâmpu, Diana LarisaIonescu-Muscel, AdinaIonescu, AlexandraIonescu, Andra
Ionescu, CameliaIonescu, GrigoreIonescu, IleanaIonică, ElenaIoniță, Petre
Ionoaia, ElianaIordache, AdrianIordache, VirgilIordăchescu, DanaIorga, Nicolae
Isar, Nicolae Israel-Roming, FlorentinaIsrail, Anca-MichaelaIucu, RomiţăIuga, Anamaria
Iuhas, FloricaIvana, DragoșJelev, JulietaJurcoane, ȘtefanaKarlstedt, Ana
Lăcătuș, Victor Lazăr, IulianaLazăr, MirelaLeș, AlinLencan Stoica, Gheorghe
Lepădatu, CorneliaLicherdopol, Ion P.Littardi, ArnaudLogofătu, BogdanLuçon, Gérard
Luca, CleopatraLuca, NicolaeLuță, GabrielaLupușoru, MirceaMaftei-Golopenția, Elena
Mărculescu, BogdanMalița, Mădălina AdrianaManea, DragoșManea, ȘtefanManolachi, Monica
Manole, Sorin DanielManolescu, ZoiaManoliu, GeorgeManu, MinodoraMarcov, Elena Cristina
Marcov, NarcisMarcovici, SimeonMarcovschi, NicolaeMarin, ElenaMarin, Roxana-Andreea
Marinescu, ValentinaMarinescu, ValeriuMascheroni, GiovannaMateescu, SilviaMatei, Corina Sorana
Meiță, VasileMelinescu, NicolaeMelinte-Dobrinescu, MihaelaMernea, MariaMesnil, Marianne
Mițariu, MihaiMihaiu, CostinMihaiu, FlorentinaMirancea, DorinaMirancea, Nicolae
Mircea, Irina Mitran, ValentinaMitu, BiancaMocuța, DorinaMoșandrei, Mihai
Mohîrță, IonelMoldovan, NicușorMorar, SilviuMoraru, Cristian GabrielMoraru, Ion
Moraru, RalucaMoroianu, GeorgeMușat Pușcarciuc, Ioana CristinaMușatescu, TudorMunteanu, Anca Victorina
Munteanu, Radu-IlarionMuntianu, LigiaMurariu, GabrielMurnu, AryMutihac, Gabriel
Mutihac, VasileNăstase, Irina IuliaNaiduţ, Petruţa-OanaNancu, AlexandruNeacşu, Ioan
Neacșu, AnaNeagoe, AuroraNeagoe, ClaudiuNeblea, Monica Angela Nechita, Alexandru Cristian
Necula, Cristian ConstantinNedelea, Alexandru-MirceaNedelea, Marilena-OanaNegoiță, CătălinNegoiu, Maria
Nichifor, ValentinaNicolae, DoinaNicolau, IrinaNicolescu, GabrielaNicolof Deaconu, Steliana Mădălina
Niculae, TudorNiculescu-Ciocan MihăițăNiculescu, CristianNiculescu, IoanNiculescu, Mihaela-Doina
Niculici, EugenNiță, Mihai RăzvanNiță, Sultana Oană, IonOancă, Monica
Oancea, LuminițaOlafsson, KjartanOnete, Marilena Onose, Diana AndreeaOprescu, Carmen
Oprescu, DanielOprescu, Marius-DanielOtlăcan, EufrosinaPârvu, EcaterinaPădure, Liliana
Păuș, Viorica AuraPăun, GheorghePalade, CoraliaPalade, Lucian ConstantinPalade, Radu Șerban
Panaitescu, MariaParis-Popa AndreeaPavel, RalucaPeček, Mojca Peștină, Agata Monica
Perieanu, Mădălina VioletaPerieanu, Viorel ȘtefanPerpelea, NicolaePetcu, MarianPetraşuc, Roman
Petre, AnaPetrescu, AlexandraPetrescu, G.Z.Petrişor, Alexandru-IonuţPetrișor, Alexandru-Ionuț
Petry, BogdanPierret, StanislasPillat, DinuPletea, IrinaPoiană, Cătălina
Popa, Diana-AlicePopa, FabiolaPopa, Răzvan-GabrielPopescu, CornelPopescu, Cristina
Popescu, Delia-LauraPopescu, GeorgetaPopescu, Oana CătălinaPopescu, Octavian NicolaePopovici, Ion Alexandru
Posada, Adolfo R.Potolea, DanPreoteasa, LuminițaPrisăcaru, AdrianProcopie, Valentina
Purcărea-Ciulacu, ValeriaPurdel, CarmenRîșnoveanu, Geta Rădulescu, AdinaRădulescu, Sorin M.
Răuțescu, IoanRetinschi, SandaRizea Marinescu, MirelaRoban, Relu-DumitruRoșca, Dan
Roșu, TudorRogojinaru, AdelaRotariu, LucianRujoiu, MarianRus, Traian
Rusen, EdinaRuslan, ChetrosanSârbu, Corina MariaSabău, GeluSăndulescu, Agata Monica
Săvoiu, AdrianSăvoiu, BenoneSaint-Thierry, Guillaume deSanda, VasileSandu, Valeriu
Schratz, Michael Schvab, Andrei CsabaScurtu, NicolaeSeidemann, BurkhartSfeatcu, Ruxandra
Silva Perdigão, DanielSimion-Melinte, Cezar-PetreSimion, Demetra Simion, MariusSpirescu, Ioan
Stănculescu, FlorinStănescu, ChristianStănescu, NicolaeStăvăruș, IonStan, Elena
Stanciu, Adina ElenaStanciu, FilipStanciu, LidiaStancu, Izabela CristinaStehr, Nico
Sterian, MargaretaSterpan, IonuțStoica, MariusStroe, ConstantinSzemkovics, Laurențiu-Ștefan
Tacea, FiruțaTache, AntonioTache, MonicaTălmaci, RodicaTănăsescu, Antoaneta
Tănăsescu, IonTănase, GabrielaTărlungeanu, Ramona-MariaTătui, FlorinTamba-Berehoiu, Radiana-Maria
Tampa, MirceaTarara, GheorgheTeleoacă, Daniela-LuminiţaTemelcea, AncaTeodorașcu, Fănel
Timofte, IulianaToader, Mădălina MariaToma, MarinTopîrceanu, GeorgeTrăistaru, Teodor
Trăistaru, VictorTrifănescu, Raluca-AlexandraUnamuno, Miguel deUnamuno, Miguel deUngureanu, Elena
Uritescu, Valentin Ursa, MarinVârgolici, NiculinaVăidianu, NatașaVamanu, Adrian
Vamanu, Emanuel Vasile, ȘtefanVasile, Gabriela GeaninaVasilescu, Dan SorinVasiliu, Dana
Velicu, AncaVespremeanu-Stoe, AlfredVicol, IoanaVișan, RuxandraVladimirescu, Alexandru
Vlăgioiu, ConstantinVlaic, IoanVoicu-Arnăuțoiu, Ioana-RalucaVoicu, GeorgeVoicu, Roxana
Voinea, Camelia FlorelaVolintiru, Maria-Adinavon Storch, HansVuluga, Dumitru MirceaVuluga, Zina
Yüksel, DianaZărnescu, NarcisZaica, DorelZane, Rodica