Universitatea din Bucuresti
Header

Imitatio în poetica lui Fernando de Herrera (1534-1597), Silvia-Alexandra Ștefan

martie 23rd, 2017 | Posted by Ars Docendi in Dosar de presă | Evenimente 2016 | Noutăţi | Prezentări ale volumelor

Fernando de Herrera (1534-1597), poet, prozator şi teoretician de primă mărime al Renaşterii spaniole, căruia excelenţa poetică i-a atras în timpul său supranumele „El Divino“, creează în ambianţa clocotitoarei vieţi culturale şi economice a Seviliei, deschisă noilor orizonturi geografice şi doritoare nu doar de a se sincroniza, ci chiar de a depăşi modelele culturale înalte, venite, la vremea aceea, din Italia. Dacă spaţiul este Sevilla şi, mai general, Spania, timpul este cel al generaţiei renascentiste mature, atunci când creaţia literară şi artistică este considerată nu doar cea mai înaltă formă a spiritualităţii umane, ci şi singura în stare să confere perenitate şi universalitate actului politic. În acea etapă a culturii Europei occidentale, aprecierea creaţiei literare era de neseparat, de neînţeles şi de nerealizat în afara unei depline cunoaşteri a uneltelor şi tehnicilor specifice, întrucât forma era percepută ca determinantă a conţinutului şi valorii, ceea ce implica o anumită viziune cu privire la limbă, la retorică, la prozodie etc.; dar era de neseparat mai ales de conceperea unor modele-surse, fie cele oferite de realitate – prin mimesis, fie cele oferite de cultură – prin imitatio. Conceptul de imitaţie a modelelor, cheie de boltă a întregii dezbateri literare a secolului XVI, dezbatere, la rândul său, centrală în ceea ce mai târziu se va numi estetica şi filozofia artei, este şi preocuparea majoră a teoreticianului Herrera. La Herrera imitaţia devine spaţiul conceptual în care poezia ajunge să fie analogă armelor, adică ea poate să ridice limba şi cultura castiliană la nivelul de demnitate meritat de prestigiul politic şi militar al Spaniei de atunci.

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 Both comments and pings are currently closed.