Universitatea din Bucuresti
Header

Prezentări volume: Claudiu Neagoe, Arnăuţii în Ţările Române

martie 13th, 2012 | Posted by Cristina Stefan in Prezentări ale volumelor - (Comentariile sunt închise pentru Prezentări volume: Claudiu Neagoe, Arnăuţii în Ţările Române)

Lucrarea de faţă reprezintă un studiu istoric amplu referitor la un corp militar, mai puţin cunoscut în istoriografia de specialitate, acela al arnăuţilor, lefegii sau mercenari de origine sud-dunăreană, prezenţi în oştile Moldovei şi Ţării Româneşti din epoca fanariotă (1711/1716–1822).

Acest demers istoriografic a avut ca punct de plecare un studiu mai vechi, intitulat Arnăuţii în oştile Moldovei şi Ţării Româneşti (secolul al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea) şi publicat în revista Muzeului Judeţean Argeş, Argesis. Studii şi comunicări-Seria istorie, tom. XIV, 2005, pp. 423-433.

Lucrarea este structurată în patru părţi distincte. Prima, intitulată Consideraţii generale referitoare la organizarea militară a Ţărilor Române în „secolul fanariot”, relevă, în linii generale, situaţia politică şi militară a Ţărilor Române sub regimul turco-fanariot (1711/1716-1822). Cea de-a doua parte a lucrării, intitulată Arnăuţii în oştile Ţărilor Române din vremea domnilor fanarioţi, descrie pe larg această categorie de lefegii aflaţi în slujba fanarioţilor. De regulă aceştia formau garda personală a domnului, precum şi poterele trimise împotriva haiducilor şi a tâlharilor. Partea a treia, intitulată Rolul arnăuţilor în timpul evenimentelor de la 1821, scoate în evidenţă implicarea şi atitudinea îndoielnică, oscilantă, a acestor mercenari în cursul evenimentele extrem de agitate, violente chiar, petrecute în anul 1821. După ce i-au trădat pe domnii fanarioţi, stăpânii lor, arnăuţii au trecut de partea mişcării revoluţionare eteriste sau de partea răscoalei lui Tudor Vladimirescu, pentru ca mai apoi o parte dintre aceştia să treacă în slujba turcilor.

Istoria acestui corp militar se încheie în cea de-a patra parte, intitulată Ultimii arnăuţi din Ţările Române. După formarea oştirii pământene (1831), arnăuţii au încetat să mai formeze un corp militar. Îi mai întâlnim, totuşi, vreme de câteva decenii, pe străzile marilor oraşe, ca paznici şi slujitori ai agenţilor şi oficialilor străini sau ca însoţitori ai trăsurilor domneşti sau boiereşti, îmbrăcaţi în veşminte bogate şi multicolore şi  purtând arme la brâu.

Prezentări volume: Silvia Branea, Serialele pentru tineri

martie 13th, 2012 | Posted by Cristina Stefan in Prezentări ale volumelor - (Comentariile sunt închise pentru Prezentări volume: Silvia Branea, Serialele pentru tineri)

Lucrarea reprezintă singura abordare ştiinţifică din România a problematicii influenţei serialelor pentru tineri. Cartea debutează cu o prezentare a teoriilor referitoare la schimbarea atitudinală şi la influenţa televiziunii. In continuare sunt prezentate rezultatele unei cercetări realizate în rândurile studenţilor de la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării a Universităţii din Bucureşti, în perioada 1998-1999. Principalul obiectiv al cercetării a constat în stabilirea măsurii în care mass-media de ficţiune (serialele adresate tinerilor) influenţează atitudinile acestora, în sensul contribuţiei la modelarea comportamentelor audienţei într-o direcţie „modernă”, conformă cu atitudinile şi valorile personajelor din seriale. Serialul vizionat de studenţii care au participat la cercetare a fost „Beverly Hills 90210”. În urma cercetării s-a constatat că, deşi participanţii la cercetare nu recunosc decât în mică măsură existenţa unei influenţe a televiziunii (şi implicit a serialelor de televiziune) asupra lor, se poate evidenţia exercitarea unor presiuni persuasive moderate din partea media de ficţiune.

Prezentări volume: Relieful şi valorificarea lui în turism

februarie 11th, 2012 | Posted by Cristina Stefan in Prezentări ale volumelor - (Comentariile sunt închise pentru Prezentări volume: Relieful şi valorificarea lui în turism)

Relieful – prin multitudinea formelor sale, de la abrupturile calcaroase la plajele aurii, de la crestele montane fierăstruite de foste limbi de gheaţă la tainele lumii carstice subterane- a atras atenţia oamenilor din cele mai vechi timpuri. Odată cu dezvoltarea turismului (începând cu secolul al XIX lea) acesta s-a impus ca o componentă a potenţialului turistic.

Lucrarea de faţă, structurată în patru părţi, îşi propune să prezinte raportul dintre relief, component de bază al învelişului geografic şi activitatea turistică sub diferite forme.

Prima parte este dedicată geomorfositurilor – cadru teoretic, conceptual şi metodologic. Abordarea este nouă în literatura geografică românească, dar de mare actualitate în literatura geomorfologică mondială. Studiul geomorfositurilor ca forme de relief care capătă în timp o anumită valoare (ştiinţifică, culturală, estetică, ecologică şi economică) datorită percepţiei umane se impune ca premisă a dezvoltării activităţilor turistice, a creării unor trasee şi produse geoturistice. Relieful s-a impus în timp ca suport material pentru elementele componente ale patrimoniului cultural- istoric, tocmai de accea sunt mulţi autori care consideră că relieful (formele şi procesele) poate fi înscris în patrimoniul natural al teritoriului respectiv. Prin caracteristicile sale relieful poate amplifica valoarea turistică ale unor obiective culturale, istorice sau religioase.

Raportul dintre relief şi activitatea turistică reprezintă problematica celei de-a doua părţi. Relieful este văzut atât ca factor de favorabilitate pentru activităţile turistice cât şi prin restrictivităţile pe care le impune pentru diferitele tipuri şi forme de turism. Dezvoltarea în timp şi spaţiu a fenomenului turistic a ţinut şi ţine cont de configuraţia reliefului. Pentru o valorificare superioară a acestuia trebuie să se ţină cont de valoarea valoarea intrinsecă a peisajului, ştiut fiind faptul că relieful se impune prin caracteristicile sale estetice (fizionomie, unicitate, masivitate, bogăţia formelor) în cadrul peisajului.

Panizza şi Piacente (2000) consideră că prima etapă în cunoaşterea patrimoniului unui teritoriu este dată de cunoaşterea structurii geologice şi a reliefului, pentru ca apoi să fie analizat impactul omului în mediu (modul în care el s-a adaptat la topografia existentă) dar şi cultura materială şi spirituală a acestuia. Este de fapt ceea ce ne-am propus în partea a treia şi a patra a lucrării. Sunt astfel prezentate geomorfositurile specifice fiecărui tip de relief, inclusiv agenţii şi procesele care le-au determinat, neinsistând pe mecanismul care le-a determinat. Fără îndoială că existenţa geomorfositurilor de o mare diversitate şi valoare trebuie să conducă la valorificarea acestora pentru activitatea turistică,  amenajările care se realizează trebuie să ţină cont de necesitatea unui turism ecologic, să fie proiectate şi realizate respectând mediul şi afectând cât mai puţin toate componentele sale, inclusiv relieful.

Ne adresăm în cele ce urmează studenţilor de la cursuri de zi, ID, IFR (secţia Geografia Turismului), masteranzilor, doctoranzilor şi profesorilor de geografie dar şi tuturor celor care sunt îndrăgostitţi de natură şi doresc a-i descifra tainele.

Prezentări volume: Psihologia sonoluminică

februarie 11th, 2012 | Posted by Cristina Stefan in Prezentări ale volumelor - (Comentariile sunt închise pentru Prezentări volume: Psihologia sonoluminică)

Ionel Mohîrţă, beneficiind de formare în domeniul psiho-fizicii, cuanticii, spectroscopiei etc., ne introduce într-un domeniu pe cât de interesant, pe atât de controversat, dar care oricum merită toată atenţia prin beneficiile pe care le pot aduce sunetul şi lumina în evaluarea şi modificarea terapeutică a subiectului uman.

După ce încearcă – şi reuşeşte – să ne facă «să gândim cuantic», cu intenţia clară de a observa în profunzime tainele realităţii, în care include şi OMUL, autorul, cu subtilitate şi competenţă, ne prezintă o altă realitate prin zborul mental, de la interior la exterior prin sunet şi lumină.

Autorul realizează o lucrare bine închegată teoretic şi practic, având deosebite contribuţii originale în plan teoretic, metodologic şi practico-aplicativ. De aceea, ţinem să apreciem efortul deosebit de prezentare şi structurare a vastelor cunoştinţe din domenii tangente psihologiei şi psiho-fiziologiei, cu scopul evident de a ne introduce în cele trei studii pe care le-a efectuat pentru validarea ipotezelor extrem de riguros formulate şi viabile.

Convins că anatomia şi fiziologia corpului uman nu trebuie să rămână o necunoscută, că ea este subtilă, dar poate fi percepută, autorul realizează un demers prin care ne ajută atât la stabilirea vârstei bio-electrice, dar şi la perceperea dimensiunilor «grele» ale con­ştienţei umane.

Definind clar şi concis psihologia sonoluminică drept zonă desprinsă din psihologie pentru a aprofunda fenomenele mentale din perspectiva influenţei sunetului şi a luminii asupra personalităţii umane, autorul ne detaliază variabilele pe care le-a utilizat în cercetare şi care gravitează în acest câmp, cu principii şi determinante deosebit de utile explorării prin NLP, PEU şi meloterapie – care fac obiectul părţii a doua a lucrării.

Considerăm, în consens cu autorul, că această lucrare, de pionerat în România, aduce veritabile contribuţii pe multiple planuri. Ea este o alternativă solidă ştiinţific la înţelegerea PSIHOLOGIEI ca ştiinţă, cu evidenţierea modelelor de interferenţă electrono-fotonice, apte de a procesa informaţia şi, implicit, «ordonarea» unei conştienţe specifice, ajustându-ne ori modificându-ne convingerile.

Prof. univ. dr. Ruxandra Răşcanu

Prezentări volume – Monumente istorice ale României II

februarie 11th, 2012 | Posted by Cristina Stefan in Prezentări ale volumelor - (Comentariile sunt închise pentru Prezentări volume – Monumente istorice ale României II)

Scopul albumului de faţă este de a arăta, prin vederi generale şi speciale, cele mai însemnate localităţi devenite istorice prin evenimente de mărire şi prin lupte pentru existenţa poporului român.

Pentru a săvârşi o asemenea lucrare, am început a fotografia mai întâi monumentele din judeţele Argeş şi Muscel, având intenţiunea de a urma pe rând cu toate judeţele ţării, dacă vom fi încurajaţi de publicul cititor, doritor de a cunoaşte istoria şi iubitor de mărirea şi fala neamului românesc. Prin cele 60 de vederi ale celor mai însemnate monumente şi locuri istorice pe care le dăm aici, fotografiate după natură, voim să deşteptăm interesul pentru tot ceea ce a produs naţiunea română în decursul veacurilor trecute: aceasta pentru a arăta valoarea noastră etnografică şi a cultiva mai cu seamă în noile generaţiuni iubirea de ţară, punându-ne în legătură cu trecutul glorios prin înfăţi­şarea diferitelor monumente vechi, urme neşterse ale virtuţilor umane şi religioase, şi ale vitejiei strămoşilor noştri, care, prin credinţa lor nestră­mutată în Dumnezeu, prin devotamentul lor către ţară, au putut să lupte în vremurile de restrişte împotriva tuturor năvălirilor barbare, pentru păstrarea religiunei, pavăza cea mai puternică care ne-a ocrotit limba şi naţionalitatea.

În toate ţările civilizate monumentele istorice sunt obiectul celor mai călduroase îngrijiri din partea cetăţenilor. Statele străine cheltuiesc, pentru păstrarea lor, sume însemnate, chiar state mai mici decât al nostru au cheltuit sute de mii de lei pentru fotografierea şi reproducerea acestor vestigii sfinte ale neamului lor.

Subsemnatul, văzând marea părăsire în care sunt lăsate la noi atâtea monumente istorice, locuri glorioase, cetăţi domneşti, biserici şi cruci ridicate pe vremuri în amintirea învingerilor repurtate de români împotriva duşmanilor ţării, fapte nepieritoare ale vitejiei strămoşilor noştri, am luat hotărârea să fotografiez toate aceste clădiri naţionale, pe judeţe, alcătuind pentru fiecare judeţ câte un album bogat, lucrat în fotogravură, şi dând în josul fiecărui monument legenda sa, după notiţele culese de la arheologii noştri.

Piedici însemnate ni s-au prezentat la culegerea icoanelor cuprinse în această carte, căci se cer cheltuieli, mijloace de transportat aparatele în tot locul, vreme îndelungată, muncă neobosită şi alte sacrificii. Credem însă că tot românul care are conştiinţa numelui ce poartă, care nădăj­duieşte într-un viitor mare şi slăvit şi care doreşte să lase urmaşilor săi o moştenire scumpă şi nepieritoare, se va grăbi, oricare ar fi sacrificiul ce i-ar impune acesta, să aibă în casa sa, pe masă, acest odor nepreţuit, icoana vie a istoriei naţionale, pentru a face calda şi durabila educaţiune patriotică a copiilor, în a căror minte şi inimă fragedă întipări-se-vor adânc şi nepieritor chipurile şi scenele ce amintesc marea individualitate a neamului nostru.

Românii dar nu se vor lăsa mai prejos decât alte neamuri pe calea aceasta, iar încurajarea ce-mi vor da procurându-şi fiecare o asemenea lucrare mă va obliga să urmez cu toată energia şi entuziasmul de care sunt încălzit, pentru a ajunge să strâng într-un album imens toată istoria, văzută în imagini, a neamului românesc.

Extras din Prefaţa semnată de Ioan Niculescu
Preşedintele Societăţii Industriale „Curtea de Argeş”

Dezvăluirile doamnei Raluca Voicu-Arnăuţoiu cu privire la dosarele de urmărire de către Securitate a unor importanţi
muzicieni români aparţinând generaţiei lui George Enescu şi celor imediat următoare lui vor stârni, fără îndoială, revelaţii, dar şi prilejuri de meditaţie amară.

În cazul lui Enescu, de exemplu, este teribil de trist să afli, după atâta timp, că Romeo Drăghici – cel care a fost multă
vreme administratorul Muzeului „George Enescu“ după moartea maestrului, fiind considerat omul de mare încredere al lui şi al Marucăi Cantacuzino – a făcut, de fapt, un joc dublu, informând atât familia Enescu, cât şi Securitatea despre toate mişcările pe care le făcea. Dar poate chiar la ordinul acesteia din urmă acţiona. Câţi români cu nume de prestigiu n-au acceptat, în această teribilă perioadă, pentru nişte avantaje personale, să fie duplicitari, faptele lor având consecinţe nefaste asupra celor apropiaţi?

După ce am citit materialul expus cu migală în această  carte de doamna Raluca Voicu-Arnăuţoiu, stau să mă întreb:
când era mai bine pentru un om, slujitor al culturii înalte, al muzicii culte? ATUNCI, pe vremea dictaturilor, a celei comuniste în special, când urmăririle secrete şi persecuţiile le confereau unor intelectuali nimbul, aura unor eroi, uneori a unor martiri, victime ale regimului? Să nu uitam rolul pe care l-a jucat atunci Europa Liberă mai ales (dar şi Radio Londra sau Vocea Americii) în apărarea unor asemenea cazuri. Să ne amintim cu adâncă recunoştinţă de Monica Lovinescu şi de Virgil Ierunca,  ce au întreţinut această atitudine de sprijinire a valorilor neoficiale, persecutate, din domeniul culturii româneşti. Şi apoi să ne reamintim faptul că regimul comunist „pompa“ mulţi bani în direcţia artelor. Pe vremea aceea, Cultura era un lux necesar. Avea şi funcţia unei portavoci a regimului. Mulţi artişti şi oameni de cultură care au ştiut să facă unele compromisuri, măcar din când în când, sau să le fenteze cu abilitate, au dus-o foarte bine pe vremea comuniştilor. Oamenii de cultură polonezi au reuşit chiar să oblige regimul să le finanţeze proiectele, fără a face vreun rabat de ordin politic şi estetic.

Sau ACUM, pe timpul democraţiei capitaliste, când, fiind om de cultură, eşti liber să faci ce vrei, fără nicio îngrădire?
Dar, în schimb, ai căpătat statutul de mare NIMENI, producător de inutilităţi, victimă anonimă a societăţii şi mentalităţii de consum. Producţiile artistice elevate sunt difuzate, cu excepţia festivalului „George Enescu“, în  ghetouri, în „găuri de şobolani“, nefiind producătoare de rating. Doar reprezentanţii sportului şi ai subculturii, în culorile cele mai stridente ale vulgarităţii, mai au căutare în mass-media vizuală şi scrisă.

Octavian Nemescu

Prezentări volume: Ghid practic de cercetare in vitro

februarie 8th, 2012 | Posted by Cristina Stefan in Prezentări ale volumelor - (Comentariile sunt închise pentru Prezentări volume: Ghid practic de cercetare in vitro)

Biocompatibilitatea reflectă interacţia dintre un dispozitiv medical şi ţesuturile şi sistemele fiziologice ale pacienţilor trataţi cu acest dispozitiv. Acest termen a fost menţionat pentru prima datǎ în 1970 de cǎtre Hegyeli în cadrul unei comunicǎri la American Chemical Society Annual Meeting şi de Homsy şi colaboratorii, într-un articol publicat în J. Macromol. Sci. Chem. (A4, 3, 615, 1970). Ulterior, numeroase studii ce au vizat elaborarea de noi biomateriale au contribuit la dezvoltarea ştiinţei materialelor şi aprofundarea investigaţiilor privind interacţiile biomaterial – organism uman.

Biocompatibilitatea in vivo este corelatǎ cu apariţia unui rǎspuns imun slab al organismului la contactul cu un anumit biomaterial. Deoarece homeostazia rǎspunsului imun şi mecanismele de reparare ale organismului sunt procese deosebit de complexe, aprecierea biocompatibilitǎţii unui material ar trebui să se realizeze prin studii extrem de laborioase care sǎ presupunǎ investigaţii pe animale înainte de tentativele clinice – strict monitorizate. Presiunile create de companiile producǎtoare în vederea lansǎrii pe piaţǎ a unui dispozitiv medical au condus la realizarea unei baterii de teste in vitro, descrise în ISO 10993 (sau alte standarde similare) pentru validarea biocompatibilitǎţii. Totuşi, aceste teste in vitro constituie numai prima etapǎ în cadrul unui proces complex de evaluare a biocompatibilităţii, fiind urmate de testele pe animale şi, în final, de studii clinice care pot stabili dacǎ unele materiale sunt biocompatibile pentru a fi incluse în consti­tuţia unor implanturi sau dispozitive de eliberare a medicamentelor.

În studiile de inginerie tisulară, biocompatibilitatea unei structuri «scaffold» sau matrice se referǎ la capacitatea ei de a fi suport pentru cul­tivarea celulelor, de a permite realizarea unei activitǎţi celulare adecvate, incluzând funcţionarea sistemelor de semnalizare molecularǎ şi mecanicǎ pentru a permite o regenerare optimǎ a ţesutului fǎrǎ a dezvolta efecte nocive asupra celulelor sau a induce rǎspunsuri locale sau sistemice, nedorite, într-un eventual organism gazdǎ.

Dezvoltarea studiilor de evaluare in vitro a biocompatibilităţii repre­zintǎ şi o alternativǎ de diminuare a numǎrului de animale sacrificate în testele de toxicitate – ca rǎspuns al cerinţelor UE, prin aşa numita regulǎ a celor 3 R în cercetarea biomedicalǎ: «Reduction – Replacement Refinement».

În prezent, suntem martorii unei cereri crescânde a implanturilor dife­ritelor ţesuturi şi dezvoltării continue a studiilor privind culturile celulare ca instrumente utile de investigare a biocompatibilităţii materialelor implan­tabile. În acest context, ghidul de faţă este concentrat pe progresul cerce­tărilor in vitro privind interacţiile material – celule (fibroblaste gingivale, osteoblaste). În plus, sunt prezentate protocoale experimentale dezvoltate şi rezultate obţinute în cadrul proiectului de cercetare CNCSIS 1019/2006, ce a avut drept obiectiv realizarea unor studii complexe privind interacţia fibro­blastelor gingivale cu materialele dentare în vederea stabilirii unor standarde de evaluare biologică. În aceste studii, parametrii care indică gradul de biocompatibilitate nu sunt reprezentaţi doar de testele clasice de morfologie celulară şi viabilitate, ci şi de componentele unei aşa numite reacţii în lanţ, generate de material, cu consecinţe asupra comportamentului celular. Această reacţie în lanţ implică fibronectina (cea mai reprezentativă moleculă de ade­ziune din MEC), β1 integrine (receptori transmembranari care leagă de molecule din MEC) şi proteine intracelulare (componente ale citosche­letului), şi este mediată prin intermediul MEC, a cărei structură şi organizare pot fi influenţate prin modificarea caracteristicilor suprafeţei materialului.